Friday , April 19 2024

AS Roma a câștigat trofeul Conference League în fața olandezilor de la Feyenoord

AS Roma a câştigat prima ediţie a Conference League, după ce a învins în finală, miercuri, la Tirana, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Feyenoord Rotterdam.

După acest succes, Jose Mourinho a devenit singurul antrenor din istorie care a câştigat trofee continentale cu patru echipe, FC Porto (Cupa UEFA şi Liga Campionilor), Inter Milano (Liga Campionilor), Manchester United (Liga Europa) şi AS Roma (Conference League). De asemenea, acesta este primul trofeu european din istoria clubului roman.

A marcat Zaniolo, în minutul 32, care a preluat pe piept un balon înalt primit de pe partea dreaptă şi a marcat cu un şut din marginea careului de şase metri;

Arbitrul român Istvan Kovacs a avut parte de o fază controversată la începutul reprizei a doua, la scorul de 1-0, când Tammy Abraham a scăpat singur cu portarul, iar un fundaş al olandezilor l-a tras discret de mână, împiedicându-l să joace balonul. Centralul român a lăsat jocul să continue, iar atacantul englez a protestat îndelung.

Roma: Rui Patrício – Mancini, Smalling, Ibanez – Karsdorp (Vina ’89), Cristante, Mkhitaryan (Sergio Oliveira ’17), Pellegrini, Zalewski (Spinazzola ’66) – Zaniolo (Veretout ’67), T. Abraham (Şomurodov ’89). Antrenor Jose Mourinho;

Feyenoord: Bijlow – Geertruida, Trauner (Pedersen ’74), Senesi, Malacia (Jahanbakhsh ’88) – Aursnes, Til (Toornstra ’59), Nelson (Linssen ’74), Kokcu (Walemark ’88) – Sinisterra, Dessers. Antrenor Arne Slot.

La Feyenoord, portarul Valentin Cojocaru a rămas pe banca de rezerve.

Cartonaşe galbene: Lorenzo Pellegrini ’37, Zalewski ’67, Rui Patricio ’84, Spinazzola ’90+4 / Trauner ’25.

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene – Sandro Scharer (Elveţia).

sursa foto: Eurosport

 

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …