Saturday , April 20 2024

Andrei Ostrovanu urcă în ring în cel mai puternic turneu piramidal din România

Luptătorul sucevean (foto stânga) îl va înfrunta duminică seară, în direct la Pro Arena, pe Flavius Boiciuc, în cadrul galei Dynamite Fighting Show de la Timișoara

Andrei Ostrovanu urcă la sfârșitul acestei săptămâni în ring în cadrul galei de kickboxing Dynamite Fighting Show XVIII, un puternic turneu piramidal care va debuta la Timișoara.

În sferturile de finală, luptătorul sucevean îl va înfrunta duminică seară pe Flavius Boiciuc, într-un meci de la categoria supermijlocie – 77 kilograme.

“Am mai luptat cu el în urmă cu doi ani și a fost o luptă strânsă până în momentul în care am reușit să-l pun la podea. Nu-l consider un adversar slab, nu am subestimat niciun adversar, dar sunt convins că voi reuși să-l pun jos și mai repede decât atunci. Nu va apuca salvarea clopoțelului”, a transmis Andrei Ostrovanu.

Transmisă în direct pe Pro Arena, Dynamite Fighting Show va fi o competiție în opt, care se va derula pe parcursul anului 2023, în sistem eliminatoriu.

Sferturi de finală se vor desfășura după următorul program: Andrei Ostrovanu vs Flavius Boiciuc, Eduard Gafencu vs Mădălin Crăciunică, Florin Lambagiu vs Costin Dinu și Ştefan Orza vs Matei Buzdugan.

În vârstă de 30 de ani, Andrei Ostrovanu a disputat până acum 51 de meciuri la profesioniști, cu un palmares de 39 de victorii, 11 înfrângeri și o luptă terminată la egalitate.

Acesta a început să practice kickboxul la vârsta de 18 ani, la clubul sportiv Devencea Suceava, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Moroșan, reușind să se evidențieze pe plan național și internațional la nivel de amatori și semiprofesioniști.

În prezent, Andrei Ostrovanu se pregătește la clubul Ayo Gym din Baia Mare. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …