Thursday , April 25 2024

Andone pleaca de la CFR la Rapid. La Cluj vine Reja

Ioan Andone nu a fost salvat de egalul reuşit de CFR Cluj, marţi seară, la Istanbul, 1-1 cu Galatasaray, şi se va despărţi oficial, miercuri, de gruparea din Gruia. Andone, care va ajunge la Rapid, va fi înlocuit de italianul Edoardo Reja, care a ajuns deja la Cluj-Napoca.

Arpad Paszkany şi Ioan Mureşan, finanţatorul şi, respectiv, preşedintele lui CFR Cluj, au decis imediat după eşecul cu Viitorul (0-1 în etapa a 12-a din Liga I) să renunţe la Ioan Andone. Primul pe listă a fost Carlos Brito, dar lusitanul nu a ajuns la un acord cu şefii din Gruia. Aceştia s-au reorientat spre piaţa italiană şi au bătut palma cu Edoardo Reja (67 de ani), scrie ProSport.

Reja a pregătit ultima dată pe Lazio Roma, echipă pe care a a lăsat-o pe locul patru la finalul sezonului trecut. În lunga sa carieră a mai trecut pe la Treviso, Mestre, Varese, Pescara, Cosenza, Hellas Verona, Bologna, US Lecce, Brescia, AC Torino, Vicenza, Genoa, Catania, Cagliari, SSC Napoli şi Hajduk Split. Reja a ajuns ieri seară la Cluj Napoca. Împreună cu Paszkany a vizitat stadionul din Gruia şi va conduce, miercuri, primul antrenament. Obiectivul lui Reja este calificarea în primăvara UEFA Champions League şi o clasare pe o poziţie de cupă europeană în Liga I.

Ioan Andone îşi va anunţa demisia, motivând rezultatele slabe din Liga I, dar are deja o ofertă pe masă, de la Rapid, scrie gsp.ro. Andone a discutat deja detaliile unei reveniri în Giuleşti, unde a mai antrenat în primăvara lui 2010 pentru numai două luni, mai rămânând de pus la punct doar detaliile contractului cu George Copos.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …