Thursday , May 16 2024

Ancuța Bodnar, după bronzul de la Europene – Nu ne supără rezultatul, chiar ne motivează să muncim în continuare

Canotoarea Ancuța Bodnar a declarat, luni, la sosirea din Ungaria, după medalia de bronz cucerită în proba de dublu vâsle la Campionatele Europene de la Szeged, că rezultatul nu o supără, ci o motivează să muncească în continuare alături de colega sa, Simona Radiș.

“După mult timp cu aur, a venit și această medalie de bronz. Nu ne supără rezultatul, chiar ne motivează să muncim în continuare și să ne corectăm greșelile, astfel încât la următorul concurs să ne arătăm adevărata valoare. La Szeged a fost un concurs unde am avut foarte mult de învățat, cu adversari foarte bine pregătiți, cu condiții nefavorabile, dar pot să spun că am dat tot ce am putut în momentul respectiv pentru a avea un rezultat cât mai bun”, a afirmat ea la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă”, la întoarcerea de la Campionatele Europene.
Bodnar susține că România poate obține la canotaj la Jocurile Olimpice mai multe medalii decât Marea Britanie, cea care a ocupat primul loc în clasamentul pe națiuni la CE 2024. “Suntem în ceafa celor din echipa Marii Britanii, ne dorim să îi depășim la Paris în clasamentul pe medalii, pentru că nu au nimic în plus față de noi”, a precizat Ancuța Bodnar.
Colega sa de barcă, Simona Radiș, a declarat că adversarele de la Szeged s-au bucurat că au reușit să învingă campioanele olimpice.

“Eu m-am apropiat de aur la 8^1, după o cursă o cursă dificilă în barca de dublu. Deși nu a fost rezultatul dorit de toată lumea, pe noi nu ne-a supărat, ci ne motivează. știm care au fost greșelile, știm unde trebuie să mai lucrăm și cu siguranță vom ajunge la Jocurile Olimpice în cea mai bună formă a noastră. Cu siguranță adversarii s-au bucurat pentru că au reușit să învingă campionatele olimpice. Noi le oferim tot respectul… dar Ancuța a spus clar la finalul cursei că ne vedem la Paris”, a precizat ea.
“Înainte să plecăm am tot fost întrebate ce ne face să continuăm pentru că avem toate obiectivele atinse și palmaresul complet. Acum, ca să fac o glumă, uite că nu aveam palmaresul complet. Acum putem să spunem că e mai complet pentru că la Europene avem acum și bronz, după aur și argint. Revenind, fiecare experiență este importantă. Trebuie să înțelegem că suntem oameni și se întâmplă să nu fim mereu la nivelul la care ne dorim. Dar cu siguranță noi luptăm și nu ne oprim aici. Continuăm pregătirea pentru că Paris se apropie, iar acolo cu siguranță lucrurile vor sta altfel”, a adăugat Simona Radiș.

Vezi si

CSU Suceava a pierdut la mare luptă la Baia Mare și a rămas pe locul 7 înaintea ultimei etape a Ligii Naționale

Handbaliștii suceveni au cedat miercuri seară, pe terenul lui Minaur, cu scorul de 37-40, după …