Tuesday , March 19 2024

Alexandru Buziuc va pleca de la FCSB la finalul acestui sezon

Cu un salariu lunar de 5.500 de euro și un singur gol marcat în 21 de meciuri, atacantul sucevean are zilele numărate la gruparea patronată de Gigi Becali

Alexandru Buziuc are zilele numărate la FCSB, atacantul sucevean în vârstă de 27 de ani urmând să părăsească gruparea patronată de Gigi Becali la finalul actualului sezon.

Adus de la Academica Clinceni, în vara anului trecut, Buziuc, care are un salariu lunar de 5.500 de euro la FCSB, a bifat până acum 21 de prezențe în tricoul „roș-albaștrilor”, pentru care a marcat un singur gol, în august 2020, în victoria cu FC Shirak, din primul tur preliminar al Europa League.

Alexandru Buziuc a început fotbalul la Sporting Suceava, după care a mai evoluat pentru FC Vaslui, Gaz Metan Mediaș, Rapid CFR Suceava și Academica Clinceni.

Conform ProSport, pe lângă Buziuc, FCSB se va mai despărți la vară de alți patru jucători, este vorba de Valentin Crețu, Aristidis Soiledis, Lucian Filip și Ante Vukusic. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Faza județeană a Cupei României continuă cu meciurile din optimi

Capul de afiș al acestui tur este ținut de partida de miercuri dintre Juniorul Salcea …