Friday , March 29 2024

Aeronava care duce naționala de fotbal a Poloniei în Qatar, escortată de avioane militare

Campionatul Mondial de fotbal debutează duminică, 20 noiembrie, la Doha, capitala Qatarului, cu meciul dintre echipa țării gazdă și Ecuador.

Toate cele 32 de participante au ajuns în Qatar, printre ultimele fiind naționala Poloniei, care se află în grupă cu Argentina, Mexic și Arabia Saudită.

Avionul care i-a dus în Qatar pe Lewandowski și compania a fost escortat de 16 aeronave militare până la granița de sud a Poloniei, în semn de respect și încurajare, dar și pentru a evita un eventual incident nefast, știut fiind că în urmă cu trei zile două rachete au căzut pe teritorul țării.

Conform digisport.ro, unul dintre militarii aflați într-unul dintre avioanele de vânătoare a fost surprins în timp ce încuraja echipa națională a Poloniei înaintea Cupei Mondiale, în timp ce unul dintre piloți și-a așezat la geamul avionului un mesaj de susținere pentru echipa națională.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …