Friday , March 29 2024

Adrian Chiruț: “La cum evoluează pandemia de coronavirus, mi-e greu să cred ca această ediție de campionat se va mai relua”

A declarat antrenorul echipei locale de handbal CSU Suceava, calificată matematic la turneul semifinal al Diviziei A. Fără niciun ban primit în acest an, handbaliștii suceveni s-au autoizolat la domiciliu. Bosniacului Velibor Majic i s-a interzis să părăsească România. Toate competițiile handbalistice sunt suspendate până pe data de 23 aprilie

Federația Română de Handbal a anunțat încă de săptămâna trecută prelungirea perioadei de suspendare a compețiilor pe care le organizează până pe 23 aprilie.

Antrenorului echipei locale CSU Suceava, Adrian Chiruț, îi vine însă greu să creadă că Divizia A se va mai relua în condițiile în care numărul cazurilor de contaminare cu contravirus crește de la o oră la alta. “Cu toate că mi-aș dori, mi-e greu să cred că această ediție de campionat se va mai relua la cum evoluează pandemia de coronavirus. Sunt din ce în ce mai multe cazuri, iar, din păcate, o bună parte dintre ele, sunt chiar în Suceava. În seria noastră n-ar fi o problemă să se anuleze ultimele etape din sezonul regulat pentru că se știu deja cele două echipe calificate la turneul semifinal, noi și Botoșani”, a declarat Chiruț.

N Autoizolați și fără bani, dar sănătoși

Fără niciun ban primit în acest an, handbaliștii celor de la CSU Suceava sunt în acest moment autoizolați în case, inclusiv pivotul bosniac Velibor Majic, căruia autoritățile nu i-au permis să părăsească România. “Deocamdată n-am apucat să accesăm vreun ban de la Primăria, chiar dacă proiectul nostru a fost declarat câștigător de Comisia pentru Aprobarea Fondurilor Nerambursabile. Deocamdată, stăm acasă și așteptăm să vedem ce se întâmplă. Mare lucru nici nu poți face în casă. Doar mici exerciții de menținere. Ne apucăm de playstation”, a adăugat Chiruț.

Ne aflăm într-un proces continuu de analizare a scenariilor posibile pentru a putea finaliza sezonul competițional 2019/2020, cu toate competețiile organizate sub egida noastră. Vrem să asigurăm membrii afiliați din România că toate deciziile vor fi luate în spiritul protejării sportivilor, cluburilor, loturilor naționale, precum și reducerii pe cât de mult posibil a daunelor provocate de această situație specială, a anunțat Federația Română de Handbal într-un comunicat. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …