Thursday , March 28 2024

1.000 de copii vor participa la Juniors Cup Suceava, un turneu de prestigiu pentru fotbalul juvenil din zona Moldovei

Ediția de iarnă din acest an va aduna la start aproape 1.000 de copii de la 100 de echipe din România și Republica Moldova. Fiecare copil va primi o diplomă de participare și o medalie din partea organizatorilor

Juniors Cup Suceava a devenit un turneu de prestigiu pentru fotbalul juvenil din zona Moldovei și numai. Organizată de ACS Juniorul Suceava, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Suceava, ediția de iarnă din acest an va reuni la start aproape 1.000 de copii, reprezentând cluburi din opt județe din România, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Bistrița-Năsăud și Brașov, dar și din Republica Moldova.

Primele meciuri vor avea loc sâmbătă și duminică, la categoriile de vârstă 2012 (Balonul sintetic de la Universitate) și 2015 (Şcoala “Miron Costin” din Burdujeni). Competiția va continua în weekendul 21-22 ianuarie, cu meciurile de la categoriile 2013 și 2016 și se va încheia o săptămână mai târziu cu jocurile de la categoria 2014.

“Juniors Cup Suceava este turneu care marchează începutul de an pentru cluburi și academiile de fotbal din România. Ne apropiem de 100 de echipe înscrise și 1.000 de copii participanți. Le mulțumim tuturor pentru interesul arătat și, așa cum v-am obișnuit la fiecare ediție, și în acest an, fiecare copil va primi o diplomă și o medalie de participare”, au transmis organizatorii. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …