Friday , March 29 2024

Vaccinul anti-COVID de la Pfizer are o eficiență de peste 90%, anunță compania

secretarasite


Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de companiile farmaceutice Pfizer (SUA) și BioNTech (Germania) a prevenit mai mult de 90% din infecții, potrivit unui studiu clinic realizat cu zeci de mii de voluntari, anunță Bloomberg, citat de G4Media.

Acesta pare a fi cel mai încurajator studiu în acest moment. Eficiența așteptată la primele vaccinuri anti-Covid este de 60-70%.

Dacă următoarea etapă de analiză a datelor din studiul clinic va decurge fără probleme, Pfizer ar putea cere oficial autorizarea pentru punerea pe piața americană a vaccinului în luna noiembrie, potrivit Bloomberg.

Și Comisia Europeană negociază cu asocierea germano-americană BioNTech-Pfizer un acord care să-i permită achiziționarea unei cantități mari de doze din vaccinul anti-Covid dezvoltat de cele două companii.

Cele două companii au anunțat că vor putea produce până la finalul anului 2021 peste 1,3 miliarde de doze, adică necesarul pentru vaccinarea a circa 650 milioane de persoane. În 2020 vor putea produce circa 50 de milioane de doze.

La studiul clinic realizat de Pfizer au participat 43.538 de voluntari din mai multe țări.

G4Media

Vezi si

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii …