Friday , March 29 2024

Un nou medicament contra infectiei cu hepatita C va fi testat în curând

Un nou medicament antiviral contra infecţiei cu virusul hepatitei C ar putea fi testat în curând ca umare a descoperirii a două enzime care au un rol extrem de important în apariţia acestei boli, scrie luni site-ul Maxisciences.

În cadrul unei colaborări internaţionale, echipa de cercetători coordonată de Thomas Baumer (Universitatea din Strasbourg, Franţa) a identificat două noi elemente care facilitează pătrunderea virusului hepatitei C în celulele hepatice. Astfel, au fost identificate două enzime care au un rol clar în acest proces. Cercetătorii din Strasbourg s-au asociat cu echipe din Germania, SUA şi Marea Britanie pentru a efectua studii asupra celulelor hepatice numite hepatocite. Aceste celule produc enzime ‘kinaze’, din care 58 au fost identificate în cadrul acestei cercetări. Două dintre acestea sunt implicate în apariţia hepatitei C în ficatul omului.

Cercetătorii afirmă că prin blocarea uneia din aceste două enzime se poate limita intrarea virusului în ficat şi se poate chiar reduce infecţia.

Această descoperire ar putea facilita punerea la punct a noi tipuri de medicamente care să aibă capacitatea de a limita intrarea virusului în ficat şi reducerea riscului de infecţie. La nivel global, hepatita C, boala care adesea evoluează spre cancer sau ciroză hepatică, afectează aproximativ 170 de milioane de persoane în lumea întreagă. (Agerpres)

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …