Friday , March 29 2024

Un “superantibiotic”? O doza in loc de zece zile de spitalizare

injectie

O doză de antibiotic în loc de zece zile de spitalizare pentru tratament intravenos: aceasta este propunerea doctorului Ralph Corey pentru a rezolva unele din infecțiile bacteriene cele mai grave. Corey este autorul principal al unei cercetări care a demonstrat eficiența și rapiditatea cu care acționează noul antibiotic – ”oritavancin”, informează AGERPRES.
Primele rezultatele ale acestui studiu clinic, la care au participat peste 2.000 de pacienți, au fost publicate de revista ”New England Journal of Medicine”. Studiul a comparat noul antibiotic cu vancomicina, un antibiotic cu un spectru foarte larg, utilizat pentru a combate infecțiile rezistente.

Studiul a demonstrat că este suficientă o singură doză intravenoasă de oritavancin față de două administrări zilnice timp de 7 sau 10 zile de vancomicină. O singură doză a redus dimensiunea leziunii infectate a pielii și febra.

Rezultatele suscită speranță într-un moment în care Organizația Mondială a Sănătății se teme că actualele medicamente își pierd eficiența și pentru că administrarea unei singure doze ar putea reduce considerabil șederea în spitale, la fel ca și costurile.

I-ar putea ajuta și pe cei care renunță la continuarea tratamentului recomandat de medic atunci când încep să se simtă bine. Această abandonare a tratamentului favorizează rezistența la medicamente, una din cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI.

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …