Tratamentul dietetic în osteoporoză

Nutriţia adecvată este esenţială în dezvoltarea şi menţinerea calităţii componentelor scheletului. Deşi afecţiunile osului au în general o cauză complexă, apariţia acestora poate fi diminuată printr-o alimentaţie raţională, adecvată şi adaptată diferitelor perioade ale vieţii. Din grupul acestor boli, osteoporoza este cea mai comună şi afectează sever calitatea vieţii. Datorită creşterii longevităţii (se preconizează ca până în anul 2025, în SUA populaţia cu vârsta de peste 65 de ani să însumeze 25% din întreaga populaţie), contribuţia osteoporozei, manifestată prin fracturile de şold, la creşterea morbidităţii şi mortalităţii, dar şi a costurilor, este tot mai evidentă. Asigurarea principiilor nutritive necesare formării osoase este indispensabilă şi după instalarea osteoporozei. Beneficiile aportului adecvat al acestora, împreună cu cel de calciu, este la fel de importantă de-a lungul vieţii adultului, ca în perioada de creştere şi dezvoltare.

Densitometria osoasă măsoară masa osoasă pe baza absorbţiei tisulare de fotoni, produşi de unul sau două tuburi monoenergetice de raze X. Absorbţiometria duală de raze X (DXA) este disponibilă în majoritatea spitalelor pentru determinarea densităţii scheletale totale sau regionale, de pildă sediul vertebral lombar sau al femurului proximal (şold). În jurul vârstei de 40 de ani, densitatea osoasă începe să scadă progresiv, la ambele sexe, cu o rată a pierderii continuă de 1,2% pe an, însă pierderea osoasă creşte semnificativ la femei după vârsta de 50 de ani sau la menopauză. În decada următoare, rata reducerii se situează la 1-2% pe an. Şi bărbaţii pierd din densitatea osoasă, însă la un nivel inferior, până în jurul vârstei de 70 de ani, când rata reducerii este egală la ambele sexe.

Diminuarea masei osoase (MO) este rezultatul modificărilor în mecanismele care controlează remodelarea osoasă. Prin declinul MO induse de vârstă se pierd zilnic, prin urină şi scaun, 300 mg calciu, cantitate ce trebuie substituită. Femeile vârstnice, cu carenţă estrogenică mare, pierd mai mult calciu urinar comparativ cu femeile premenopauză: calciuria creşte cu peste 100mg/zi.

Terapia cu calciu în tratamentul osteoporozei a beneficiat de o atenţie deosebită, în special recomandările sunt: premenopauză 1000 mg/zi şi postmenopauză 1500 mg /zi. Alte recomandări: 1500 mg/zi între 12-18 ani, 1000-1200 mg/zi de la 18 până la 40 de ani, 800-1000 mg/zi pentru femeile peste 40 de ani, crescând ulterior doza la 1500 mg/zi, după 5 ani de la instalarea menopauzei. Biodisponibilitatea calciului din alimente este asigurată de pâinea de grâu care poate fi o sursă bună, dacă este consumată în cantităţi mari; legumele verzi (cu frunze) ca broccoli sau varza au o biodisponibilitate bună; de asemenea păstăile de soia sunt foarte bine absorbite. Se încurajează conceptul actual al consumului de lapte ca fiind calea optimă de asigurare a necesarului zilnic de calciu. Vârstnicii trebuie sfătuiţi să consume 1500 mg calciu şi 800 UI vitamină D zilnic.

Adesea, aportul de calciu nu atinge doza zilnică ţintă (DDR) pentru o anumită vârstă, în special la femei. După FDA’s Total Diet Study, adolescentele şi femeile tinere consumă mai puţin de 2/3 din DDR; bărbaţii se pare că în general se apropie de DDR. Deoarece studii recente susţin rolul creşterii aportului de calciu în prevenirea fracturilor, respectarea DDR trebuie să fie primul obiectiv urmărit. Datorită importanţei aportului adecvat de calciu la adolescenţi, unele autorităţi au susţinut ideea suplimentării lui în băuturile nealcoolice carbonatate şi în alte sucuri de fructe. În mod curent, calciul este suplimentat în sucul de portocale: 300 mg/cană de suc.

Deşi toate recomandările specifică importanţa calciului obţinut din alimente, multe femei care fac eforturi pentru a-şi creşte aportul de calciu recurg la formele de supliment. Biodisponibilitatea calciului este o problemă importantă în selectarea unei anumite forme, la o populaţie vulnerabilă. Există date care susţin că suplimentele de calciu reduc absorbţia fierului neînglobat în hem, însă fără semnificaţie clinică. Riscurile potenţiale ale suplimentării calciului pot fi: calculi urinari la indivizii susceptibili, hipercalcemie în condiţiile unei ingestii exagerate ( ³ 4000 mg/zi), sindromul lapte-alcaline ( ³ 4000 mg/zi), deficit de fier prin diminuarea absorbţiei sale, constipaţie rebelă.

În final, trebuie menţionat importanţa exerciţiul fizic, care prin stimularea activităţii osteoblastice, protejează osul împotriva rarefierii sale. Aceste exerciţii includ plimbări, schi, jogging, drumeţii, dans, ciclism. În completarea aspectelor deja menţionate, exerciţiul fizic ameliorează tonusul muscular, intervenind în prevenirea căderilor şi reducerea traumatismului aferent.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale, Lector universitar