Tuesday , April 23 2024

Studiu mortal: 11 nou-născuţi au murit după ce mamele au primit Viagra în timpul sarcinii

Unsprezece nou-născuţi au murit în Olanda, după ce mamele lor au participat la un studiu clinic în cadrul căruia le-a fost administrată Viagra în timpul sarcinii, deoarece aveau placenta subdezvoltată.

viagra

Studiul clinic a fost oprit şi autorităţile cercetează momentan dacă moartea bebeluşilor a avut legătură directă cu pastilele de Viagra administrate mamelor în timpul sarcinii, conform Mediafax.

În total, 93 de femei au primit tratamentul cu sildenafil (Viagra), iar alte 90 au primit medicamente cu efect placebo. Studiul ar fi trebuit să continue până în anul 2020 în 11 spitale de pe teritoriul Olandei, printre care şi Spitalul Universitar din Amsterdam.

Dintre femeile care au participat la studiu, 20 dintre acestea au născut copii cu probleme pulmonare. Trei dintre acestea erau în grupul care a primit medicamente cu efect placebo.

Vezi si

Stresul termic dăunător pentru sănătate este în creștere în Europa

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de …