Thursday , April 25 2024

Savanţii australieni au descoperit teleportarea în timp

Fizicienii de la Universitatea Queensland din Australia susţin că au descoperit teleportarea în timp. Conform acestora, în acelaşi mod în care fizica cuantică permite teleportarea în spaţiu,  ar fi  posibilă şi călătoria în timp. Către viitor!

Cercetarea realizată de Jay Olson şi Timothy Ralph arată că particulele cuantice  pot călători între un moment din prezent şi altul din viitor fără a fi prezente şi în celelalte..

Până acum s-a dovedit că teleportarea cuantică este posibilă în spaţiu. Două particule identice amplasate în două locuri diferite pot fi legate într-un asemenea mod încât, atunci când este alterată starea uneia dintre ele cealaltă îşi va schimba instantaneu starea în acelaşi fel, indiferent cât de multţi kilometri sau ani-lumină sunt între ele. Acesta este un fenomen care depăşeşte nivelul nostru actual de înţelegere a realităţii, iar odată cu noua descoperire anunţată astăzi de cercetătorii Universităţii Queensland o nouă provocare se iveşte.

Olson şi Ralph susţin că încâlceala cuantică (quantum entanglement) este o componentă fundamentală a universului, care funcţionează atât în spaţiu cât şi în timp, astfel încât schimbarea stării unei particule astăzi schimbă instantaneu aceeaşi particulă în viitor, chiar dacă  aceeaşi particulă nu există între cele două momente. Iată cum funcţionează acest proces:

“(…) imaginaţi-vă un experiment pe care Ralph şi Olson îl descriu, în care un qubit este trimis în viitor. Principiul este că un detector acţionează asupra unui qubit generând apoi un mesaj clasic care descrie cum poate fi detectată această particulă. Apoi, la un anumit moment din viitor, un alt detector amplasat în acelaşi punct în spaţiu, primeşte acest mesaj şi urmăreşte instrucţiunile primite, astfel reconstruind qubitul.

Există şi un DAR. Olson şi Ralph arată că detectarea qubitului în viitor trebuie să fie simetrică în timp cu crearea sa în trecut. “Dacă detectorul din trecut  a fost activ la 12:15, atunci detectorul din viitor trebuie să devină activ exact la 12:15 pentru a putea realiza procesul de entanglement,” spun ei. “

Vezi si

1,5 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de dureri cronice

Peste 1,5 miliarde de oameni din lume suferă de dureri cronice, o problemă globală cu …