SĂNĂTATEA ŞI BOALA

În antiteză cu starea de normalitate, apare cea de anormalitate, definită ca fiind o abatere de la normă, fapt care determină existenţa bolii ca o discontinuitate a vieţii normale. De aceea, anormalitatea, apare mai degrabă în raport cu o perturbare de fundal, iar boala implică întotdeauna un aspect procesual; anormalitatea se referă mai ales la structura şi organizarea psihică, iar boala implică un proces morbid.

Se profilează a fi o relaţie indestructibilă între boală şi starea de anormalitate? În această situaţie „compatibilitatea” este aceeaşi, remarcă faptul că boala se îndepărtează de norma ideală a comunităţii în sensul deficitului, al neîmplinirii persoanei umane ce eşuează în zona dizarmoniei nefuncţionale, necreatoare. Practic, este momentul în care, din punct de vedere psihologic, boala versus anormalitatea, creează acel disconfort psihic şi fizic ce aduce disfuncționalitatea, pe o perioadă de timp limitativ sau nu, fapt observat mai ales în cadrul comunicării cu semenii şi apartenenţa sau nu la comunitate.

De fapt, calitatea stării de anormalitate poate să ducă sau nu destructurare şi dezadaptare. Aici, este momentul de a puncta faptul că anormalitatea poate crea prejudicii atunci când, orice reacţie la o stare de normalitate, aduce suspiciunea anormalităţii fără a fi trecută prin prisma de „abatere”. Astfel, curentele din literatură şi artă s-au constituit la un moment dat într-o astfel de „anormalitate” ele fiind de fapt o exprimare a creativităţii şi unicităţii celui în cauză. De aceea, atât normalitatea vs. anormalitatea cât şi anormalitatea vs. boala, e necesar a fi decodificate având o structură aparte, ele dând situaţiei respective, girul patologic sau nu. A cataloga în întregime „ad literam” întreaga experienţă umană între cei doi poli, ai normalului şi anormalului, reprezintă pasul înapoi şi nu înainte al cunoaşterii valorii umane.

Toate converg în principiu spre chintesenţa spuselor lui Hipocrate şi anume „nu există boli, ci numai bolnavi”, fapt care denotă că „boala” se dezvoltă nu numai în funcţie de natura şi intensitatea agentului patogen, ci în funcţie de reactivitatea bio- psihică a individului, de coeficientul de psihogenie pe care acesta îl dezvoltă faţă de agresiunea psihică sau somatică, de experienţa sa patologică, în ultimă instanţă, în funcţie de personalitatea sa. Doar atunci psihicul îşi manifestă forţa de a echilibra dezechilibrul şi a armoniza dizarmonia.

Dacă P. Valeres scria că sănătatea este starea în care funcțiile necesare se îndeplinesc „inevitabil sau cu plăcere”, putem să observăm cât de greu ne vine a da o definiţie stării de sănătate chiar dacă, pare la îndemâna fiecărui individ- întâmpină dificultăţi reale cauzate în primul rând de posibilitatea evoluţiei „subterane” (asimptomatică în plan subiectiv şi la examenul clinic) a unor procese patologice care pot fi decelate doar cu mijloace paraclinice- fie ele simple, fie complicate. În al doilea rând, subiectivismul bolnavului face ca apariţia bolii să fie mai târziu înregistrată („bolnavi ignoranţi”), sau din contră, să fie semnalată în mod eronat ( „bolnavi închipuiţi”).

În lumea relaţiilor umane e ca în lumea naturii. Dacă sunt lăsat să-mi urmez concepţiile şi părerile, fără să fiu corectat sau împiedicat, de multe ori mă voi îndrepta, din ce în ce mai repede, către o ţintă greşită. Cât de multă nevoie este de contraforţele corectoare ale părerilor altora, de concepţiile, de experienţa, de înţelepciunea şi de judecata altora, pentru a-mi ajuta să ajung acolo unde trebuie, bucurându-mă astfel de călătorie şi atingându-mi ţinta! Nu trebuie să învăţăm să luăm hotărâri, bazaţi pe evaluarea observaţiilor, a diferitelor păreri, comparându-le şi cântărindu-le după criteriile adevărului? În domeniul sănătăţii există legi sigure, neschimbătoare, care condiţionează sănătatea şi boala pentru plante, animale şi oameni, fapte şi legi care sunt deasupra oricărei dispute, păreri sau preferinţe. Interesant e că multe dintre aceste date sunt foarte vechi, atât de vechi, încât se pare că au fost uitate de cei care intră în mileniul al treilea. Altele sunt prea noi, se pare, atât de noi, încât n-a fost timp să ajungă la urechile tuturor, nici măcar la urechile medicilor, atât de ocupaţi cu diagnosticul şi cu tratamentul bolnavilor, încât nu prea le mai rămâne timp pentru medicina preventivă. Din acest motiv, îndrăznim să prezentăm aspectele uitate sau încă insuficient cunoscute, conştienţi că uneori acestea şochează, căci implică nu numai nişte informaţii, ci şi gusturile noastre, la care ţinem atât de mult.

Închei cu cuvintele filosofului şi scriitorului român  Emil Cioran “Bolile ne-au fost date ca să ne aducă aminte că între noi și viață contractul poate fi reziliat în orice clipă”.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]