Sănătatea și boala

În antiteză cu starea de normalitate, apare cea de anormalitate, definită ca fiind o abatere de la normă, fapt care determină existența bolii ca o discontinuitate a vieții normale. De aceea, anormalitatea, apare mai degrabă în raport cu o perturbare de fundal, iar boala implică întotdeauna un aspect procesual; anormalitatea se referă mai ales la structura și organizarea psihică, iar boala implică un proces morbid.

Se profilează a fi o relație indestructibilă între boală și starea de anormalitate? În această situație „compatibilitatea” este aceeași, remarcă faptul că boala se îndepărtează de norma ideală a comunității în sensul deficitului, al neîmplinirii persoanei umane ce eșuează în zona dizarmoniei nefuncționale, necreatoare. Practic, este momentul în care, din punct de vedere psihologic, boala versus anormalitatea, creează acel disconfort psihic și fizic ce aduce disfuncționalitatea, pe o perioadă de timp limitativ sau nu, fapt observat mai ales în cadrul comunicării cu semenii și apartenența sau nu la comunitate.

De fapt, calitatea stării de anormalitate poate să ducă sau nu destructurare și dezadaptare. Aici, este momentul de a puncta faptul că anormalitatea poate crea prejudicii atunci când, orice reacție la o stare de normalitate, aduce suspiciunea anormalității fără a fi trecută prin prisma de „abatere”. Astfel, curentele din literatură și artă s-au constituit la un moment dat într-o astfel de „anormalitate” ele fiind de fapt o exprimare a creativității și unicității celui în cauză. De aceea, atât normalitatea vs. anormalitatea cât și anormalitatea vs. boala, e necesar a fi decodificate având o structură aparte, ele dând situației respective, girul patologic sau nu. A cataloga în întregime „ad literam” întreaga experiență umană între cei doi poli, ai normalului și anormalului, reprezintă pasul înapoi și nu înainte al cunoașterii valorii umane.

Toate converg în principiu spre chintesența spuselor lui Hipocrate și anume „nu există boli, ci numai bolnavi”, fapt care denotă că „boala” se dezvoltă nu numai în funcție de natura și intensitatea agentului patogen, ci în funcție de reactivitatea bio- psihică a individului, de coeficientul de psihogenie pe care acesta îl dezvoltă față de agresiunea psihică sau somatică, de experiența sa patologică, în ultimă instanță, în funcție de personalitatea sa. Doar atunci psihicul își manifestă forța de a echilibra dezechilibrul și a armoniza dizarmonia.

Dacă P. Valeres scria că sănătatea este starea în care funcțiile necesare se îndeplinesc „inevitabil sau cu plăcere”, putem să observăm cât de greu ne vine a da o definiție stării de sănătate chiar dacă, pare la îndemâna fiecărui individ- întâmpină dificultăți reale cauzate în primul rând de posibilitatea evoluției „subterane” (asimptomatică în plan subiectiv și la examenul clinic) a unor procese patologice care pot fi decelate doar cu mijloace paraclinice- fie ele simple, fie complicate. În al doilea rând, subiectivismul bolnavului face ca apariția bolii să fie mai târziu înregistrată („bolnavi ignoranți”), sau din contră, să fie semnalată în mod eronat ( „bolnavi închipuiți”).

În lumea relațiilor umane e ca în lumea naturii. Dacă sunt lăsat să-mi urmez concepțiile și părerile, fără să fiu corectat sau împiedicat, de multe ori mă voi îndrepta, din ce în ce mai repede, către o țintă greșită. Cât de multă nevoie este de contraforțele corectoare ale părerilor altora, de concepțiile, de experiența, de înțelepciunea și de judecata altora, pentru a-mi ajuta să ajung acolo unde trebuie, bucurându-mă astfel de călătorie și atingându-mi ținta! Nu trebuie să învățăm să luăm hotărâri, bazați pe evaluarea observațiilor, a diferitelor păreri, comparându-le și cântărindu-le după criteriile adevărului? În domeniul sănătății există legi sigure, neschimbătoare, care condiționează sănătatea și boala pentru plante, animale și oameni, fapte și legi care sunt deasupra oricărei dispute, păreri sau preferințe. Interesant e că multe dintre aceste date sunt foarte vechi, atât de vechi, încât se pare că au fost uitate de cei care intră în mileniul al treilea. Altele sunt prea noi, se pare, atât de noi, încât n-a fost timp să ajungă la urechile tuturor, nici măcar la urechile medicilor, atât de ocupați cu diagnosticul și cu tratamentul bolnavilor, încât nu prea le mai rămâne timp pentru medicina preventivă. Din acest motiv, îndrăznim să prezentăm aspectele uitate sau încă insuficient cunoscute, conștienți că uneori acestea șochează, căci implică nu numai niște informații, ci și gusturile noastre, la care ținem atât de mult.

Închei cu cuvintele filosofului și scriitorului român  Emil Cioran “Bolile ne-au fost date ca să ne aducă aminte că între noi și viață contractul poate fi reziliat în orice clipă”.

Dr. Claudiu Cobuz

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector universitar