Friday , March 29 2024

Sănătatea feminină: între tabu și damage control (controlul daunelor)

„Avem totul în noi pentru a fi splendide.”  Maya Angelou

Fiecare societate are un set de tabu-uri care din nefericire se pot dovedi a fi foarte periculoase (uneori fatale) dacă sunt legate de aspecte medicale, în sensul în care, dacă ne lăsăm influențați de mentalități nihiliste sau toxice, dacă suntem dezinformați în privința unor factori care pot influența sănătatea noastră sau dacă cădem pradă mentalităților specifice erei feudale, ne putem trezi în situația în care omitem niște factori esențiali atât pentru bunăstarea noastră individuală, cât și pentru funcționarea propice a organismului.

Sănătatea feminină este un subiect care din nefericire nu a prezentat întotdeauna interes sau nu a fost percepută ca pe o prioritate, fapt ce a avut nenumărate consecințe negative în privința vieții femeilor.

Mersul la medicul ginecolog este un aspect fundamental în privința sănătății unei femei, dar din nefericire, din cauza anumitor factori interiori sau care țin de mediul exterior, multe femei amână să facă programare sau nu merg deloc, cu excepția situației în care apare o urgența.

Latura psihologică joacă un rol esențial în această privință deoarece acest tip de consult este unul delicat prin natura lui și necesită o grijă mai mare în privința confortului mental al pacientei).

Femeile care au suferit diverse traume sau care au ajuns la persoane din sistemul medical care nu au dat dovadă de profesionalism sau care le-au indus o stare de frică sau anxietate, vor fi mai predispuse să evite cu orice preț acest tip de consult sau să îl amâne.

Cartea “Corpul nu uită”, scrisă de Myriam Brousse și Valerie Peronnet, tratează exact această tematică: modul în care ne influențează trauma corpul.

Un paragraf din carte susține următoarea idee: “Trupul nostru înregistrează în mod sistematic tot ceea ce produce suferință și că el păstrează această amintire în memoria lui, fie și pentru a încerca să se protejeze de o viitoare agresiune. Corpul poartă în interior impactul suferințelor și al tuturor crispărilor provocate de ele…..acest impact va răsuna, cu regularitate, în tot restul vieții”.

Trauma nu este ceva peste care se trece ușor, vindecarea necesită mult timp și răbdare cu noi înșine, dar și să arătăm compasiune față de propria persoană.

Consecința cea mai dăunătoare în privința lipsei gestionării traumelor este aceea că se poate ajunge în situații grave care necesită intervenție chirurgicală (mai specific, anumite paciente, din frica de a nu se repeta experiența care le-a provocat trauma inițială sau durerea respectivă care le-a marcat profund la nivel psihologic, preferă să ignore vizitele la medicul ginecolog, acest lucru fiind urmat, în anumite cazuri, de apariția unor complicații care necesită rezolvare chirurgicală.

În această privință, atât medicul, cât și pacientul joacă un rol important (mai specific, este vital ca medicul ginecolog să aibă o atitudine care denotă empatie și grijă față de pacientă și, în același timp, este foarte important ca pacienta să comunice dacă a avut în trecut anumite experiențe în urma cărora a suferit o traumă sau dacă gândul consultației îi provoacă anxietate sau stres în orice fel.

Un alt factor de luat în considerare pentru pacientă este alegerea medicului. Este important ca aceasta să găsească un medic care pe langa experienta necesară, să dispună și de umanitate (să aibă o atitudine calmă care să relaxeze la nivel mental pacienta și să o facă să se simtă în siguranță).

Sănătatea feminină nu trebuie neglijată sub nicio formă. Optați pentru ceea ce este benefic pentru dumneavoastră, atât la nivel psihologic, cât și biologic. (Raluca NICOLAE)

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …