Wednesday , April 24 2024

Sănătate și speranță

Sănătatea poate fi considerată un miraj. O putem atinge, dar niciodată n-o deținem în totalitate. Sănătatea nu e ceva ce poți poseda, ci un proces; e o cale de a fi. Niciodată nu putem spune „sunt absolut sănătos”, ci putem fi mereu în mers, în înaintare, căutând să atingem o țintă care, în sine, e de neatins.

În lumea relațiilor umane e ca în lumea naturii. Dacă sunt lăsat să-mi urmez concepțiile și părerile, fără să fiu corectat sau împiedicat, de multe ori mă voi îndrepta, din ce în ce mai repede, către o țintă greșită. Cât de multă nevoie este de contraforțele corectoare ale părerilor altora, de concepțiile, de experiența, de înțelepciunea și de judecata altora, pentru a-mi ajuta să ajung acolo unde trebuie, bucurându-mă astfel de călătorie și atingându-mi ținta! Cunoașteți vreun om ale cărui idei să fie infailibile, care e perfect echilibrat în toate fazele vieții și a cărui înțelegere a adevărului e fără greș? Nu avem nevoie cu toții de cunoașterea tuturor aspectelor adevărului, dând fiecăruia valoarea pe care o are pe scara existenței? Nu trebuie să învățăm să luăm hotărâri, bazați pe evaluarea observațiilor, a diferitelor păreri, comparându-le și cântărindu-le după criteriile adevărului? În domeniul sănătății există legi sigure, neschimbătoare, care condiționează sănătatea și boala pentru plante, animale și oameni, fapte și legi care sunt deasupra oricărei dispute, păreri sau preferințe. Interesant e că multe dintre aceste date sunt foarte vechi, atât de vechi, încât se pare că au fost uitate de cei care intră în mileniul al treilea. Altele sunt prea noi, se pare, atât de noi, încât n-a fost timp să ajungă la urechile tuturor, nici măcar la urechile medicilor, atât de ocupați cu diagnosticul și cu tratamentul bolnavilor, încât nu prea le mai rămâne timp pentru medicina preventivă. Din acest motiv, îndrăznim să prezentăm aspectele uitate sau încă insuficient cunoscute, conștienți că uneori acestea șochează, căci implică nu numai niște informații, ci și gusturile noastre, la care ținem atât de mult.

Conștient sau inconștient, oamenii fac sacrificii, de un fel sau altul. Din nefericire, cei mai mulți sacrifică sănătatea, familia, religia sau alte valori, pentru a câștiga plăcerile trecătoare ale bogăției, ale puterii sau ale renumelui. Cu toții trebuie să înțelegem aceasta și să ne străduim să menținem un echilibru în toate domeniile vieții, ceea ce, în zilele noastre, nu e chiar atât de ușor și nu se poate realiza fără un efort conștient și susținut. Pentru aceasta e nevoie, înainte de toate, de informații competente. De multe ori, este extrem de greu să găsești drumul cel bun în mijlocul atâtor informații, adeseori contradictorii, în legătură cu sănătatea și să înțelegi de ce senzațiile zilei de azi vor deveni mâine ceva de care să te jenezi. Exemplul cel mai la îndemână e acela al nenumăratelor metode de slăbire, susținute cu atât mai vehement, cu cât persoana care le propagă e mai necunoscătoare în domeniul nutriției. De asemenea, e greu ca, în mijlocul multiplelor obligații, să menținem intacte relațiile familiale și sociale, fără a pierde din vedere adevărata țintă a vieții.

Omul este o ființă care comunică mult, uneori exagerat de mult. Ce e mult nu e totdeauna și bun, dar este o necesitate pentru ființele croite cantitativ, luată în calcul și considerată corespunzător de către generatorii de informații. Pentru restul lumii, este importantă și calitatea informațiilor. Dar cine stabilește dacă niște informații sunt de calitate bună sau de calitate dăunătoare? Tocmai de aceea, sub pretenția dreptului la informație, lucrează cu spor și cei ce informează dăunător. Pentru a concluziona, bolile trebuie tratate de medic. Pentru a ieși din generalizările care, întotdeauna, cuprind și nedreptăți, trebuie spus că există și părți de pe Internet care sunt de lăudat, atunci când promovează idei corecte din punct de vedere medical, și când nu își asumă competențe peste nivelul de calificare al persoanelor implicate.

Suntem in plina epidemie de COVID19 și ne întrebăm firesc La ce să ne așteptăm în viitor? Nimeni nu cunoaște răspunsul la acest lucru, însă este important să menținem integritatea personală și siguranța pe primul loc. Cum spune filozoful francez Michel Foucault, medicina se impune astăzi individului, bolnav sau nu, ca un act de autoritate. Suntem bolnavi pentru că societatea ne spune că suntem bolnavi. Deviza doctorului Louis Pasteur era: „Medicina uneori vindecă, adesea tratează, dar totdeauna acompaniază”. Fiecare societate acordă anumitor oameni responsabilitatea de a ușura suferința fizică și spirituală, endemică în omenire. În acest sens, profesia de medic este specifică, necesită o pregătire specială, iar responsabilitatea medicului pentru sănătatea și viața bolnavului este întruchipată în fiecare moment. Cu siguranță și această pandemie se va termina și lumea va reveni la normal.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Lector universitar, Doctor în științe medicale

Email: [email protected]

Vezi si

Stresul termic dăunător pentru sănătate este în creștere în Europa

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de …