Wednesday , April 21 2021

S-a gasit un nou vinovat pentru declansarea Alzheimerului

Despre consecintele devastatoare ale Alzheimerului stim destul de multe, insa despre ce cauzeaza aceasta boala inca se cunosc prea putine lucruri. In urma unui studiu recent, oamenii de stiinta arata cu degetul inspre un factor pana acum nelegat de boala degenerativa: colesterolul din creier.

alzheimer

Oamenii de stiinta de la Universitatea Cambridge au descoperit ca acest colesterol localizat in creier favorizeaza formarea placilor de proteine beta-amiloide, cele care duc la aparitia bolii, arata Science Alert.

Cercetarea a aratat ca acest colesterol din creier actioneaza ca un catalizator, ajutand placile beta-amiloide sa se formeze.

Sigur, nu e singurul factor care duce la instalarea bolii, insa e unul important, explica coordonatorul studiului, cercetatorul Michele Vendruscolo.

Potrivit acestuia, un sfert din colesterolul pe care il avem in organism se gaseste in creier. Insa creierul “isi ia” cantitatea de colesterol de care are nevoie indiferent de cat de multa e in organism. Un nivel mare de colesterol in sange (care este asociat cu o serie intreaga de boli cardiovasculare) nu inseamna neaparat o concentratie mare de colesterol in creier.

In plus, colesterolul, desi obisnuim sa-i dam o conotatie negativa, nu face neaparat rau sau doar rau. In realitate, colesterolul din creier este foarte important pentru functionarea acestuia.

Prin urmare, daca ne temem de Alzheimer, teoretic ne-am putea gandi sa limitam concentratia sa din creier. Insa nu e o idee buna dat fiind rolul sau crucial. Asa ca, in prezent, oamenii de stiinta incearca sa gaseasca o metoda de a controla rolul pe care colesterolul il are in aparitia maladiei degenerative, de a influenta interactiunea cu beta-amiloidele.

ziare.com

Vezi si

Studiu: Omega-3 și vitamina D pot reduce riscul infectării cu Covid-19, mai ales în rândul femeilor

Administrarea de multivitamine, probiotice, Omega-3 sau suplimente precum vitamina D poate contribui la diminuarea riscului …