Thursday , April 25 2024

S-a dovedit ştiinţific: Femeile sunt mai inteligente decât bărbaţii

În bătălia dintre sexe femeile au crezut întotdeauna că sunt mai deştepte decât bărbaţii. Şi acum s-ar părea că acestea au dreptate. Pentru prima dată în 100 de ani ele s-au dovedit a avea o gândire superioară, după ce psihologii au descoperit că au IQ-ul mai ridicat decât bărbaţii.

Femeile au fost, de când s-a început testarea, acum un secol, cu cinci puncte în spatele bărbaţilor, dar acest decalaj s-a redus în ultimii ani.

În 2012, femeile au ieşit în sfârşit în câştig. Acest lucru se datorează, cred specialiştii, abilităţii lor de a face mai multe lucruri în acelaşi timp (să aibă o carieră, să ţină o familie, să aibă o viaţă socială activă etc). Descoperirea a fost făcută de James Flynn, autoritate de renume mondial la testele de IQ.

El a declarat, potrivit DailyMail, că: “În ultimii 100 de ani scorurile IQ la bărbaţi şi la femei au crescut, dar la femei au crescut mai repede. Aceasta este o consecinţă a modernităţii. Complexitatea lumii moderne face creierul nostru să se adapteze şi să ne crească IQ-ul. Efectul deplin al modernităţii asupra femeilor este în curs de dezvoltare. ”

O altă teorie pentru aceste rezultate este că femeile îşi dau seama din ce în ce mai mult de că au o inteligenţă superioară faţă de cea a bărbaţilor.

Flynn va publica concluziile sale într-o nouă carte, dar a spus că este nevoie de mai multe date pentru a explica tendinţa.

Vezi si

Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din spațiu către Pământ

Sonda Voyager-1 transmite din nou date spre Pământ. Luni de zile, NASA nu a mai …