Thursday , April 18 2024

Reusita de exceptie in descoperirea unui leac pentru HIV

sida

Oamenii de ştiinţă danezi se aşteaptă să obţină în scurt timp rezultate care să arate că „este posibil să identificăm un leac pentru HIV care să fie accesibil şi potrivit pentru distribuţia în masă”.

Cercetătorii efectuează teste clinice pentru a verifica eficacitatea unei „strategii noi” în care este eliminat ADN-ul uman din virusul HIV, ceea ce permite sistemului imunitar să-l distrugă permanent, scrie The Telegraph, citat de Descoperă.ro

Dacă efortul cercetătorilor va fi încununat cu succes, această reuşită ar reprezenta un pas uriaş în cursa pentru identificarea unui leac pentru virusul care provoacă temuta boală SIDA.

Testele de laborator au arătat deja că tratamentul funcţionează, iar acum cercetătorii desfăşoară teste clinice pe oameni.

Tehnica oamenilor de ştiinţă presupune eliberarea virusului HIV din „rezervoarele” pe care le formează în celulele ADN, aducându-l la suprafaţa celulelor. Odată ajuns la suprafaţă, sistemul imunitar al corpului poate să-l distrugă în urma întăririi sale cu ajutorul unui vaccin.

Studiile in vitro efectuate în laborator pe celule umane au avut o rată de succes atât de mare încât în luna ianuarie a acestui an cercetătorii au obţinut 12 milioane de coroane daneze (1,6 milioane de euro) de la Consiliul de Cercetări Danez pentru a efectua studii pe subiecţi umani.

Testele clinice sunt în curs de desfăşurare, iar doctorul Ole Søgaard anunţă că primele rezultate sunt „promiţătoare„.

„Sunt aproape sigur că vom avea succes în tentativa noastră de a elibera HIV-ul din rezervoare. Provocarea constă în «convingerea» sistemului imunitar al pacienţilor să recunoască virusul şi să-l distrugă. Acest lucru depinde de puterea şi sensibilitatea fiecărui sistem imunitar”, a explicat doctorul Ole Søgaard de la Universitatea Aarhus.

Dacă cei 15 pacienţi care participă acum la testele clinice vor fi vindecaţi de HIV, leacul va fi încercat pe un număr mai mare de persoane.

Dr. Søgaard subliniază că leacul nu este un vaccin, astfel că este în continuarea foarte important ca oamenii să fie conştienţi că anumite comportamente nesigure, printre care sexul neprotejat şi refolosirea acelor, trebuie evitate pentru a evita infectarea cu HIV.

Tratamentele moderne anti-HIV permit pacienţilor să trăiască o viaţă aproape normală, cu efecte secundare limitate. Cu toate acestea, dacă tratamentul este întrerupt, „rezervoarele” de HIV redevin active şi produc din nou virusul, astfel că simptomele reapar în două săptămâni.

Identificarea unui leac pentru HIV ar elibera pacienţii de povara tratamentului continuu, permiţând totodată reducerea costurilor tratării acestei afecţiuni în mod considerabil.

Cercetătorii danezi folosesc medicamente cunoscute sub numele de „inhibitori HDAC”, folosite mai ales pentru tratarea cancerului, pentru a elibera HIV-ul din „rezervoarele” din celule. Medicamentul folosit de oamenii de ştiinţă danezi poartă numele de „Panobinostat”.

Acum cinci ani, consensul în lumea ştiinţei era că virusul HIV nu poate fi vindecat. Ulterior, însă, Timothy Ray Brown, un pacient infectat cu HIV, a început să sufere de leucemie. Cel ce avea să fie supranumit „Pacientul din Berlin” a beneficiat de un transplant de măduvă care l-a vindecat de HIV, devenind primul om din istorie care a scăpat în mod definitiv de acest virus.

Copierea acestui mecanism de vindecare pe scară largă ar fi imposibilă, însă reuşita a provocat o schimbare radicală în lumea cercetării, oamenii de ştiinţă încercând să găsească un leac, nu doar să suprime simptomele. În acest moment, cercetătorii acţionează în două moduri diferite. Prima metodă constă în terapia genică, ce doreşte să facă sistemul imunitar să devină rezistent la HIV. Această metodă este complexă şi scumpă, nefiind uşor transferabilă la diferitele tipuri de gene din întreaga lume. Cea de-a doua metodă este cea încercată de doctorul Søgaard şi de colegii săi din Danemarca, eforturi similare fiind depuse în SUA, Marea Britanie şi în alte ţări europene.

Vezi si

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații. Cercetătorii cred că au descoperit de ce

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații. Cercetătorii spun că ceasul biologic al …