Tuesday , April 16 2024

Primii născuţi reuşesc mai bine în viaţă, mai ales dacă sunt fete

fetita

Primii născuţi din familie au cele mai mari şanse de a obţine cele mai bune calificări profesionale, probabilităţile fiind mai mari în cazul fetelor comparativ cu al băieţilor, potrivit rezultatelor unui studiu realizat în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Potrivit unui studiu al Universităţii din Essex, coordonat de Feifei Bu, primii născuţi au cu 16% mai multe şanse de a avea acces la studii superioare, iar fetele au şanse cu 4% mai mari decât băieţii de a obţine calificări profesionale mai bune.

Exemplele cele mai relevante ale studiului au fost scriitoarea J. K. Rowling, autoarea seriei “Harry Potter”, Hillary Clinton, fostul secretar de stat al Statelor Unite, vedeta de televiziune Oprah Winfrey şi cântăreaţa Beyoncé – toate fiind primii copii născuţi în familiile lor.

Pe de altă parte, primii născuţi de sex masculin – precum Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush – s-au situat pe locul al doilea în privinţa ratei de succes înregistrată mai târziu în viaţă.

“Există câteva explicaţii posibile ale realizărilor superioare şi ale ambiţiei de care dau dovadă fraţii mai mari – una dintre ele ar putea fi aceea că, de fapt, sunt mai inteligenţi. În ceea ce mă priveşte, înclin să favorizez teoria conform căreia investiţia părinţilor joacă, cel mai probabil, un rol în acest caz”, a declarat Feifei Bu, coordonatoarea studiului.

1.503 grupuri de fraţi şi 3.532 de indivizi au participat la acest studiu, realizat în cadrul a două sondaje – British Household Panel Survey şi Understanding Society.

Chiar luând în considerare educaţia şi statutul profesional al părinţilor, studiul a evidenţiat faptul că primii născuţi aveau o probabilitate cu 7% mai mare de a dori să îşi continue studiile, comparativ cu fraţii mai mici.

Peste jumătate dintre personalităţile laureate ale premiului Nobel şi dintre preşedinţii Statelor Unite au fost primii născuţi în familiile din care proveneau.

Studiul a urmărit dacă fraţii erau de sex feminin sau masculin, precum şi mărimea familiilor voluntarilor – cu excepţia gemenilor şi a copiilor singuri la părinţi – şi a stabilit că nu exista nicio dovadă că sexul unui frate mai mic ar fi influenţat nivelul aspiraţiilor primilor născuţi din familia respectivă.

Cu toate acestea, studiul a relevat faptul că o distanţă de cel puţin patru ani între fraţi ar putea îmbunătăţi realizările şcolare şi profesionale ale celor mai mici.

 

 

Vezi si

Țigările electronice, asociate cu un risc mai mare de insuficiență cardiacă

Țigările electronice pot crește riscul de a dezvolta insuficiență cardiacă, arată un nou studiu. Vapingul …