Thursday , March 28 2024

Prima imagine 3D a Soarelui, realizată de o misiune NASA

NASA a obţinut cea mai completă imagine a Soarelui realizată până în prezent, informează Fox News.

Navele spaţiale gemene Nasa STEREO (Solar TErrestrial RElations Observatory) au aliniat camere pe părţile opuse ale Soarelui pentru a obţine prima vedere de 360 grade a întregului obiect ceresc.

Posibilitatea de a vedea Soarele în întregime va permite cercetătorilor să înteleagă mai bine modele meteorologice solare şi să plănuiască viitoare misiuni prin sistemul solar.

“Soarele este un obiect complex care influenţează multe aspecte ale vieţii noastre”, spune Richard Harrison, un cercetător britanic care participă şi la misiunea NASA SDO (Solar Dynamics Observatory), care a contribuit la realizarea imaginii de 360 de grade a Soarelui.

Oamenii de ştiinţă vor să anticipeze mai bine fenomenele meteorologice din spaţiu şi erupţiile violente care pot apărea pe suprafaţa Soarelui. Aceste erupţii pot afecta sateliţii, comunicaţiile şi sistemele energetice de pe Pământ.

Vezi si

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii …