Thursday , March 28 2024

Posibil remediu pentru una dintre bolile secolului! S-a dovedit că previne degenerarea cerebrală și tulburările de memorie

medicament

Un medicament destinat prevenirii apariției maladiei Alzheimer este testat în Israel și Europa, conform site-ului Universității Ebraice din Ierusalim, informază AGERPRES.

Denumit Ladostigil, medicamentul este un neuroprotector multimodal, care, testat pe șoareci, s-a dovedit că previne degenerarea cerebrală și tulburările de memorie la exemplarele în vârstă.

Medicamentul a fost dezvoltat de Marta Weinstock-Rosin, de la celebra universitate israeliană, și se află în faza a doua de testare clinică.

Orice studiu clinic pentru un nou medicament are patru faze de testare, ținta urmărită în cea de a doua fază fiind eficiența și posibilele efecte secundare.

Weinstock-Rosin este binecunoscută pentru crearea medicamentului Exelon, un blocant utilizat în tratamentul confuziei și demenței asociate maladiilor Alzheimer și Parkinson.

Activitatea sa de cercetare a fost concentrată pe medicamente care îmbunătățesc funcționarea creierului și a memoriei la pacienții cu boli degenerative ale sistemului nervos central.

Weinstock-Rosin, născută la Viena în 1935, a făcut studii universitare de farmacologie la Universitatea din Londra unde a și predat până în 1969, când s-a stabilit în Israel.

Vezi si

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii …