Friday , April 19 2024

Pilula contraceptiva, interzisa de la vanzare după patru decese in Franta

Un tratament antiacnee al companiei germane Bayer, utilizat pe scară largă [i drept contraceptiv, va fi retras de pe piaţă în următoarele trei luni în Franţa, după decesul a patru persoane, a anunţat miercuri Agenţia naţională franceză pentru siguranţa utilizării medicamentelor (ANSM), relatează AFP.
Este vorba de pilula ‘Diane 35’ şi variantele sale generice, care sunt vizate de o ‘procedură de suspendare a autorizării de comercializare’, a precizat profesorul Dominique Maraninchi, director general al ANSM, organism pentru controlul medicamentelor aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii.
‘Toate loturile vor fi retrase de pe piaţă’, a adăugat acesta, sfătuind pacientele care utilizează această pilulă să nu îşi întrerupă tratamentul imediat şi să îşi contacteze medicul.
ANSM a raportat duminică 125 de cazuri de tromboză şi patru decese ‘imputabile unei tromboze venoase legate de Diane 35’ în cursul ultimilor 25 de ani.
În Franţa, anticoncepţionalele de generaţia a treia şi a patra se află în centrul unei polemici, după înmulţirea plângerilor în justiţie prin care mai multe femei acuză aceste pilule de provocarea unor grave probleme de sănătate.  Prescrisă în prezent pentru 315.000 de femei în Franţa, ‘Diane 35’ a primit autorizaţia de comercializare în această ţară în 1987 pentru tratarea acneei, însă este utilizată la scară largă drept contraceptiv oral.

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …