Thursday , March 28 2024

Piciorul diabetic

Piciorul diabetic reprezintă un concept în care anomaliile neurologice, boala vasculară periferică și infecția acționează împreună. Reunirea mai multor condiții sub denumirea de picior diabetic a fost impusă de necesitatea unui management unitar în fața unei patologii aparent diversă (neurologică, vasculară, ortopedică, infecțioasă). Se impune un diagnostic precoce deoarece pro-blemele piciorului diabetic atrag cele mai numeroase spitalizări comparativ cu celelalte complicații cronice ale diabetului și cresc totodată morbiditatea și mortalitatea în rândul pacienților diabetici. Complicațiile de la nivelul piciorului au cea mai mare pondere: 40-70% din amputațiile membrelor inferioare se datorează diabetului și 85% dintre amputațiile membrelor inferioare datorate diabetului sunt precedate de ulcerație. Neuropatia diabetică reprezintă cel mai important factor cauzal în apariția ulcerului la peste 80% din cazuri. De asemenea, ateroscleroza reprezintă o complicație majoră a diabetului zaharat, pacienții diabetici având un risc mai mare de a dezvolta boală vasculară periferică.

Examenul clinic al piciorului diabetic necesită o abordare sistematică și comprehensivă. Astfel, secvența de examinare a pacientului cu picior diabetic este ur-mătoarea: inspecție; examinarea statusului vascular; examinarea statusului neurologic; examinarea statusului imun. În determinismul piciorului diabetic, întotdeauna intervin, asociate în grade variabile, angiopatia – constând în modificări la nivel vascular (microvascular sau macrovascular) și neuropatia – leziunile fibrelor nervoase, peste care se poate grefa infecția. Aceasta din urma are la pacientul diabetic o evoluție aparte datorita răspunsului imun particular.

Ulcerațiile sunt produse de traumatisme obișnuite (mersul) la nivelul unui picior insensibil cu o distribuție anormală a presiunilor și cu o mobilitate articulară limitată. Autoliza la nivelul țesutului este substratul histologic al hematoamelor și apoi a ulcerației. Flora microbiană existentă în fisurile produse poate complica acest tablou. Altele apar cel mai des în urma unui traumatism produs de un pantof nou, prea strâmt sau de un corp străin rămas în pantof care produce ulcerarea directă, me-canică prin presiunea exercitată pe suprafețe mici și insensibile. și insensibilitatea termică poate duce la apariția unor ulcerații extinse prin expunerea tălpii la călduri exagera-te (contact direct) pe care pacientul nu o conștientizează. Se impune o diferențiere a ulcerației neuropate și a celei arteriopate deoarece tratamentul dar si evoluția ulterioara este caracteristica pentru fiecare dintre aceste două entități.

Deformările piciorului determină formarea anumitor puncte de presiune crescută la nivel plantar. Suprafețele de mare presiune sunt cauzate de proeminențe osoase anormale. În piciorul neuropat aceste zone sunt accentuate de pielea tare cu formarea ulterioară a bătăturilor. Acestea din urmă determină o creștere suplimentară a presiunii plantare, constituind factori favorizanți dezvoltării ulcerațiilor. Deformările piciorului diabetic sunt datorate limitării mobilității articulare. Degetele în gheară sau în ciocan determină creșterea presiunii mai jos de capetele metatarsienelor și la vârfurile degetelor pe suprafața plantară. Cauzele sunt de obicei multifactoriale și includ și slăbiciunea mușchilor mici datorată neuropatiei periferice. Traumele anterioare sau cele chirurgicale pot de asemenea determina apariția degetelor “în gheară”.

Persoanele la risc de a face complicații ale piciorului sunt cele care prezintă: pierderea sensibilității, absența pulsului, deformări, istoric de ulcerații sau de amputație. Educația pacientului în ceea ce privește autoexaminarea piciorului este o altă latură importantă a prevenirii acestor complicații. Pentru o buna îngrijire a piciorului diabetic trebuie urmați pașii următori: spălați picioarele zilnic, cu apa călduță, nu fierbinte și cu un săpun delicat; evitați curățarea prea insistentă; ștergeți picioarele cu un prosop moale, ștergeți bine spațiile dintre degete, pentru a nu lăsa umezeala în zonele respective – umezeala poate favoriza dezvoltarea infecției; ins-pectați zilnic piciorul începând cu degetele, spațiile dintre ele și mergând până la călcâi – căutați bășici, leziuni, fisuri, zone de roșeață sau zone umflate; folosiți pentru acest lucru o oglindă sau rugați pe cineva sa vă ajute; anunțați medicul dumneavoastră dacă observați modificări.

Totuși, nu trebuie uitat faptul ca cel mai important lucru in ceea ce privește prevenirea apariției complicațiilor piciorului diabetic este un control glicemic adecvat. De aceea trebuie încurajat un stil de viață sănătos, precum și identificarea timpurie a oricărei leziuni.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector Universitar; Email:[email protected]

 

Vezi si

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii …