PATOLOGIA AUTOIMUNĂ TIROIDIANĂ ASOCIATĂ DIABETULUI ZAHARAT

Diabetul zaharat şi cu precădere diabetul zaharat tip 1 (boală cu mecanism autoimun) poate fi asociat cu patologia endocrină, în special cu afecțiuni tiroidiene autoimune. Tiroidita cronică Hashimoto este caracterizată prin infiltrarea cu limfocite a glandei tiroide şi producerea de anticorpi împotriva parenchimului acesteia. Spre deosebire de guşa endemică, unde cauza este deficitul de iod, sau de boala Graves Basedow ce este cauzată de excesul producţiei unor hormoni, tiroidita cronică este cauzată de o activitate anormală a limfocitelor care conduce la un răspuns imun mediat celular. La aceste persoane există de obicei antecedente heredocolaterale de boli tiroidiene sau alte afecţiuni autoimune. În serul pacienţilor se pot evidenţia anticorpi în titruri crescute şi alţi markeri de autoimunitate precum anticorpi anti nucleari sau anticelule netede. Parenchimul tiroidian este de obicei ferm, fibros, prezentând imfiltrat limfocitar. S-au notat cazuri în care diabetul zaharat a fost asociat cu tiroidita cronică şi cu hepatita cronică inactivă fibroasă. La nivelul pancreasului s-a observat atrofie, mai degrabă a pancreasului exocrin şi fibroză la nivel interstiţial. Existenţa anticorpilor împotriva structurilor proprii organismului şi modificările histopatologice în diferite ţesuturi si organe au dus la încadrarea lor în aşa numitele sindroame pluriglandulare autoimune (PGA), care în tipul 2 semnifică asocierea tiroiditei cronice Hashimoto cu diabetul zaharat tip 1 şi cu insuficienta adrenală.
Tiroidita cronică prezintă simptome nespecifice, evoluează insidios, astfel încât pot trece ani până la diagnosticul acesteia. Dintre simptome, constipaţia, intoleranţa la frig, faciesul infiltrat, tulburările de concentrare si memorie, vorbirea greoaie, hiporeflectivitatea, tegumentele uscate, oboseala, pierderea pilozităţii, guşă, tulburările de ciclu menstrual, sterilitatea, modificările greutăţii, depresia, atacurile de panică, durerile articulare, pot ridica suspiciunea unei boli tiroidiene asociate diabetului zaharat. În evoluţie, una din complicațiile serioase ale tiroiditei o reprezintă insuficienţa cardiacă sau pacienţii cu tiroidită cronică pot dezvolta limfom non Hodgkin.
Tratamentul se realizează prin substituţie cu hormoni tiroidieni în forma cu hipotiroidism, care este forma cea mai frecventă, si cu antitiroidiene de sinteză în episoadele de hipertiroidism, sau rezecţie tiroidiana în guşile masive. Simpla prezenţă a anticorpilor antitiroidieni nu implică tratament dacă nu există hipertrofie tiroidiană importantă, iar funcţia tiroidiană este normală. Controlul glicemic, lipidic şi uneori chiar şi al tensiunii arteriale se realizează mai greu în cazul coexistenţei afecţiunilor tiroidiene, cu tendinţa la hipoglicemie şi hipercolesterolemie în caz de hipofuncţie tiroidiană (hipoglicemii extrem de severe atunci când există şi insuficienţă suprarenală), hiperglicemii şi labilitate marcată a glicemiilor în hipertiroidism. Una dintre posibilele cauze ale unui diabet zaharat greu de controlat poate fi afectarea tiroidiană cronică, de aici necesitatea diagnosticului şi tratamentului corect al afecţiunilor tiroidiene asociate.
Hipotiroidismul idiopatic se întâlneşte în 1- 3 % din pacienţii cu diabet zaharat tip 1 şi poate avea două forme:
Forma clinic manifestă. În această formă, expresivitatea simptomatologică este variată cu semne cardiace (bradicardie, modificarea fracţiei de ejecţie), neuropsihice (bradipsihie, performanţă integrativă scăzută, pierderea memoriei) sau sistemice (tegumente uscate, astenie, crampe musculare, intoleranţă la frig). Biologic se constată scăderea nivelului de T4 şi creşterea TSH-ului, modificări ale metabolismului lipidic şi glucidic.
Forma frustă sau forma cu hipotiroidism compensat. În forma frustă, semnele clinice sunt absente sau minore, T4 normal dar TSH-ul crescut. Incidenţa bolii este de 1,4 – 10 % la pacienţii cu diabet zaharat tip 1. Diagnosticul pozitiv se realizează pe baza datelor clinice, determinărilor de TSH, iar diagnosticul diferenţial implică departajarea de tiroidita Hashimoto.
Tratamentul este necesar în condiţiile în care TSH-ul este crescut peste 10 microU/ml şi se realizează prin substituţie hormonală, doza fiind adaptată severităţii bolii şi vârstei pacientului.
Relaţia dintre diabetul zaharat tip 1 şi alte tulburări autoimune este larg descrisă în literatura de specialitate, incidenţa acesteia este mai mare decât în populaţia generală (10-17% faţă de 6%) şi care creşte odată cu vârsta. De aceea se recomandă investigaţii regulate (anual) privind examenele de anticorpi tiroidieni, la toţi pacienţii cu diabet zaharat tip 1 începând de la debut.

Dr. Claudiu Cobuz – Medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale. Email: [email protected]