Thursday , April 25 2024

Obezitatea şi riscul oncologic

În ţările şi în grupurile socio-economice în care predomină „dietele de tip occidental”, termen ce denumeşte acele regimuri alimentare caracterizate prin aportul excesiv de grăsimi, zahăr şi carne roşie şi consumul redus de fibre, fructe şi legume, s-a constatat o adevărată „epidemie” de cancere; printre acestea, cele ale aparatului digestiv se disting cu deosebire. În ţările „cu risc crescut”, cum sunt Statele Unite ale Americii, incidenţa cancerului este de până la de cinci ori mai mare decât în ţările cu risc scăzut (ca Japonia), iar la persoanele care migrează din ţările cu risc scăzut către cele cu risc crescut riscul de apariţie a cancerului creşte substanţial în decurs de o singură generaţie. Se poate deduce de aici că în etiologia cancerului sunt implicaţi într-o măsură semnificativă şi factori care ţin de stilul de viaţă, inclusiv dieta; după cum se ştie, aceasta îşi găseşte în paralel conexiuni etiopatogenice cu dezvoltarea în timp a obezităţii, maladie în extindere epidemică în lumea modernă.

Încă din 1959, date publicate de companiile de asigurări americane au demonstrat creşterea mortalităţii la persoanele cu exces ponderal. Deşi pe primul loc între cauzele de deces erau situate bolile cardiovasculare, neoplaziile – în parte dezvoltate în diferite puncte ale tubului digestiv –  îşi aduceau şi ele o contribuţie importantă la creşterea mortalităţii la aceşti indivizi. Companiile de asigurări americane au raportat un exces de mortalitate prin patologie malignă de 16%, respectiv 13%, la bărbaţii – respectiv femeile – care aveau un exces ponderal de peste 20% faţă de greutatea medie a populaţiei. Ulterior, mai multe studii epidemiologice au confirmat aceste date. Dintre cancerele digestive, bărbaţii obezi prezintă mai frecvent cancer colo-rectal, în timp ce la femeile obeze se întâlneşte mai des cancerul de veziculă biliară şi căi biliare.

Mai multe studii au arătat că un consum excesiv de grăsimi şi de proteine de origine animală favorizează apariţia cancerului de colon, în timp de cancerul esofagian şi cel hepatic se corelează negativ cu consumul alimentar menţionat. Dimpotrivă, consumul de glucide complexe – şi mai ales consumul de cereale – este invers corelat cu apariţia neoplaziilor.

Dintre toate tipurile de cancer digestiv, cel de colon pare să fie cu precădere sensibil la factorii alimentari. Multe studii au demonstrat legătura strânsă dintre consumul alimentar de grăsimi şi colesterol, pe de o parte, şi cancerul de colon, pe de altă parte. Reducerea fibrelor vegetale din raţia alimentară favorizează în egală măsură apariţia cancerului de colon şi are efect sinergic cu excesul de grăsimi alimentare. Studiile efectuate pe japonezii care au emigrat în SUA aduc argumente suplimentare în favoarea acestei afirmaţii. Cancerul de colon are o incidenţă redusă în Japonia; subiecţii care au emigrat în SUA şi care au consumat un regim alimentar de tip occidental, bogat în acizi graşi saturaţi, au prezentat după câţiva ani aceeaşi frecvenţă a cancerului colonic ca şi populaţia americană.

Având în vedere că obezitatea poate favoriza apariţia şi dezvoltarea cancerului, clinicianul trebuie să evalueze cu atenţie pacienţii obezi pentru a depista precoce o eventuală neoplazie. Se recomandă efectuarea periodică de ecografii şi colonoscopii, iar la obezii cu reflux esofagian care nu răspund la tratamentul uzual se recomandă endoscopie. Din nefericire, diagnosticul precoce al cancerului este deseori dificil de stabilit, mai ales la obezi.

Reţineţi:

  • obezitatea determină un risc crescut de dezvoltare a unor tumori maligne la nivelul tubului digestiv.
  • sunt citate ca fiind favorizate de excesul ponderal cancerele esofagian, colo-rectal, de veziculă biliară, hepatic şi pancreatic.
  • apariţia tumorilor digestive la obezi ar putea fi influenţată de alimentaţie – în primul rând de consumul excesiv de grăsimi de origine animală.
  • excesul de ţesut adipos, prin intermediul hormonilor secretaţi de celulele adipoase, determină modificări ale sistemelor endocrin şi imun ce pot juca un rol în dezvoltarea neoplaziilor cu localizare digestivă.
  • există dovezi la om care să ateste faptul că scăderea ponderală reduce riscul carcinogen crescut al obezilor.

     Dr. Claudiu COBUZ

    Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

    Email: [email protected]

Vezi si

1,5 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de dureri cronice

Peste 1,5 miliarde de oameni din lume suferă de dureri cronice, o problemă globală cu …