Thursday , April 25 2024

O fotografie uimitoare a surprins un grup de stele nou-născute

O nouă imagine superbă, realizată de un telescop de la European Southern Observatory (ESO) din Chile, arată un nor întunecat unde se formează noi stele, alături de un roi de stele strălucitoare care deja au ieşit din creşa spaţială.

În stânga imaginii este o coloană întunecată ce seamănă cu un nor de fum. În dreapta străluceşte un mic grup de stele strălucitoare. La prima vedere, aceste două elemente par extrem de diferite, dar ele sunt, de fapt, strâns legate între ele. Norul conţine cantităţi enorme de praf cosmic rece şi este o creşă unde se nasc noi stele. Este posibil ca Soarele nostru să se fii născut într-un loc asemănător, acum peste 4 miliarde de ani.

Acest nor este cunoscut drept Lupus 3 şi se află la circa 600 de ani lumină faţă de Terra în constelaţia Scorpius (Scorpion). Secţiunea din fotografie are circa 5 ani lumină lungime.

În timp ce părţile mai dense ale norului se contractă sub efectul gravitaţiei, acestea se încălzesc şi încep să strălucească. La început, această radiaţie este blocată de nor şi poate fi văzută doar de telescoapele care folosesc lumina infraroşie. Dar pe măsură ce stelele devin din ce în ce mai fierbinţi şi mai strălucitoare, iar vântul stelar începe să alunge norul din jurul lor, ele încep să fie observate şi în lumina vizibilă.

Stelele strălucitoare din centrul imaginii sunt un exemplu perfect al unui astfel de grup de stele nou-născute.

Vezi si

1,5 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de dureri cronice

Peste 1,5 miliarde de oameni din lume suferă de dureri cronice, o problemă globală cu …