Friday , April 19 2024

Noi factori de risc pentru cancerul mamar

Femeile cu o structură densă a sânilor şi care nu prezintă o involuţie lobulară – o modificare a ţesutului mamar cauzată de înaintarea în vârstă – se confruntă cu un risc ridicat de cancer mamar, potrivit unui studiu publicat în Journal of the National Cancer Institute, relatează ivillage.com.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.666 de femei, cu vârstele cuprinse între 18-85 de ani, care au avut tumori benigne. Pacientele au fost monitorizate de medici pe o perioadă de 13 ani. De-a lungul acestei perioade, 172 dintre voluntare (6,5%) s-au îmbolnăvit de cancer mamar.

Cercetătorii de la Mayo Clinic din Statele Unite au descoperit astfel că densitatea ţesutului mamar şi involuţia lobulară reprezintă doi factori de risc pentru cancerul mamar.

“Studiul nostru a relevat faptul că o combinaţie între structura densă a sânilor şi lipsa involuţiei lobulare este asociată cu cel mai mare risc de declanşare a cancerului mamar, în comparaţie cu situaţia în care pacientele au sâni cu o densitate mică şi prezintă o involuţie lobulară completă”, afirmă autorii studiului.

Involuţia lobulară reprezintă atrofiera fiziologică a epiteliului (primul strat de celule din piele) mamar şi se declanşează cu o frecvenţă mai mare odată cu înaintarea în vârstă.

Densitatea sânului şi involuţia lobulară reprezintă factori care “promit o îmbunătăţire a procedurii de predicţie a riscului de cancer mamar, mai ales prin prisma faptului că ei reflectă efectul combinat al mai multor factori de risc pentru cancerul mamar – genetici şi de mediu”, au precizat autorii studiului.

Printre ceilalţi factori de risc pentru cancerul mamar se numără vârsta, precedentele medicale din familie şi ciclul menstrual.

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …