Friday , March 29 2024

Noi dovezi că elementele necesare apariției vieții pe Pământ provin din spațiu: ARN și vitamina B3 pe un asteroid din apropierea Pământului

Doi compuși organici esențiali pentru organismele vii au fost descoperiți în probe prelevate de pe asteroidul Ryugu, ceea ce susține teoria conform căreia unele ingrediente cruciale pentru apariția vieții au ajuns pe Pământ odată cu rocile din spațiu, cu miliarde de ani în urmă, transmite Reuters.


Oamenii de știință au anunțat marți că au detectat uracil și niacină în roci prelevate de sonda Hayabusa2 a Agenției spațiale japoneze din două locații de pe asteroidul Ryugu, în 2019.
Uracilul este una dintre substanțele prezente în acidul ribonucleic (ARN), o moleculă ce conține informații pentru “construcția” și funcționarea organismelor vii. Niacina, numită și vitamina B3 sau acid nicotinic, este vitală pentru metabolismul acestora.
Mostrele de pe Ryugu, cu aspect de moloz de culoare gri închis, au fost transportate 250 de milioane de kilometri înapoi pe Pământ unde au ajuns într-o capsulă sigilată ce a aterizat în 2020 într-o zonă îndepărtată din Australia. Ele au fost ulterior analizate în Japonia.
Oamenii de știință caută de mult timp să afle condițiile necesare pentru apariția vieții pe Pământul, după formarea acestuia, cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă. Noile descoperiri sunt în concordanță cu ipoteza conform căreia corpurile cerești, precum cometele, asteroizii și meteoriții, care au bombardat Pământul timpuriu, au “însămânțat” tânăra planetă cu compuși care au deschis calea către apariția primilor microbi.
Cercetătorii au detectat anterior molecule organice esențiale în meteoriți bogați în carbon găsiți pe Pământ. Însă a persistat posibilitatea ca aceste roci spațiale să fi fost contaminate prin expunerea la mediul terestru, după ce au ajuns pe Pământ.
“Descoperirea noastră esențială este aceea că atât uracilul, cât și niacina, ambele cu importanță biologică, sunt într-adevăr prezente în medii extraterestre și este posibil să fi ajuns pe Pământul timpuriu sub formă de componentă a asteroizilor și meteoriților. Noi bănuim că acestea au avut un rol în evoluția prebiotică pe Pământ și, posibil, în apariția primelor forme de viață”, a declarat astrochimistul Yasuhiro Oba de la Universitatea Hokkaido din Japonia, autorul principal al cercetării care a fost publicată în jurnalul Nature Communications.
“Aceste molecule de pe Ryugu au fost prelevate într-un mediu extraterestru imaculat”, a precizat Oba. “Au fost eșantionate direct pe asteroidul Ryugu și au revenit pe Pământ, și în cele din urmă în laboratoare, fără niciun contact cu contaminanți tereștri”, a spus el.
ARN-ul nu ar fi posibil fără uracil. Moleculă prezentă în toate celulele vii, ARN-ul este vital în codificarea, reglarea și activitatea genelor. ARN-ul are asemănări structurale cu ADN-ul, o moleculă care conține planul genetic al unui organism.
Niacina este importantă în susținerea metabolismului și poate contribui la producția de “energie” care alimentează organismele vii.
Cercetătorii au extras uracil, niacină și alți compuși organici din probele de pe Ryugu prin înmuierea materialului în apă caldă și apoi prin analize specifice, numite cromatografie și spectrometrie de masă de înaltă rezoluție.
Specialist în astrochimie organică și coautor al studiului, Yoshinori Takano, de la Agenția japoneză de știință și tehnologie marină și terestră (JAMSTEC), a declarat că acum așteaptă cu nerăbdare rezultatele analizelor asupra probelor colectate de pe un alt asteroid, aduse pe Pământ în septembrie. Agenția spațială americană NASA a colectat în 2020, în timpul misiunii sale OSIRIS-REx, mostre de pe asteroidul Bennu.
Oba a declarat că atât uracil, cât și niacină au fost găsite în ambele locații de pe Ryugu, clasificat drept un asteroid situat în apropierea Pământului, cu diametrul de circa 900 de metri. Concentrațiile acestor compuși au fost mai mari în una dintre cele două locații.
Eșantionul din locația cu o concentrație mai mică a fost obținut din material prezent la suprafață, mai susceptibil la degradare indusă de particulele de energie din spațiu, a notat Oba. În schimb, eșantionul din cealaltă locație a fost prelevat în principal din material subteran, mai protejat de degradare, a adăugat el.
Asteroizii reprezintă corpuri cerești primordiale stâncoase, formate în sistemul solar timpuriu.
Oamenii de știință sugerează că acești compuși organici găsiți pe Ryugu s-ar fi putut forma prin reacții chimice provocate de lumina stelelor în materialele înghețate din spațiul interstelar.  (Agerpres)

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …