Wednesday , September 28 2022
Breaking News

Monitorizarea glicemică în diabetul zaharat

După descoperirea insulinei acum aproape 80 de ani, dr. Elliot Joslin (părintele diabetologiei moderne) a descris primul caz de monitorizare glicemică la domiciliu. Astfel, pacientului i s-a cerut să evalueze cantitativ glicozuria cu ajutorul unor teste biochimice urinare, zilnic. Automonitorizarea pe baza acestor teste urinare zilnice s-a îmbunătățit pe parcursul timpului, dar pacienții le consideră încă împovărătoare și nu tocmai igienice. În plus, interpretarea rezultatelor oferite este încă controversată. Astfel încât, deoarece există atât de multe dezbateri în ceea ce privește controlul glicemic, și deoarece hipoglicemia a devenit o problemă atât de importantă, nivelul glicozuriei considerat acceptabil variază larg, neputându-se stabili nivele optime recomandabile. Mai mult decât atât, în anii 1970 existau controverse în ceea ce privește testarea „primei urini” sau a următoarei în ceea ce privește nivelul glicozuriei.

Introducerea automonitorizării glicemice în managementul diabetului zaharat în anii 1970 a revoluționat planul terapeutic al acestor pacienți. Raporturile inițiale în ceea ce privește această nouă tehnologie au fost privite de mulți cu scepticism, dar pe parcursul a următorilor 10 ani, automonitorizarea glicemică a devenit un aspect important al managementului pacienților cu diabet zaharat. Toate acestea pot fi explicate prin progresele ce au avut loc, în aceeași perioadă, în domeniul terapeuticii și nu numai, ca de exemplu demonstrarea utilității valorii hemoglobinei glicate în monitorizarea controlului glicemic, introducerea pompelor de insulină în arsenalul terapeutic. Toate acestea au reprezentat argumente în favoarea utilizării automonitorizării glicemice ca parte esențială a managementului persoanelor cu DZ, și, inutil de menționat, dezvoltării unei industrii multimilionare.

Pe parcursul ultimilor ani, îmbunătățirile în ceea ce privește tehnica monitorizării glicemice la domiciliu au dus la acceptarea destul de largă a acestui procedeu în îngrijirea de rutină a pacienților. Tehnologia în sine a fost de fapt îmbunătățită, cu obținerea de aparate din ce în ce mai mici și mai rapide, ce necesită cantități din ce în ce mai mici de sânge pentru determinarea nivelului glicemiei. Mai mult decât atât, rezultatele obținute au o acuratețe din ce în ce mai mare, chiar dacă există încă unele aspecte mai greu acceptate de către pacienți, ca de exemplu necesitatea descărcării datelor înmagazinate cu ajutorul unui soft special într-un computer ce va permite analiza detaliată a acestora și stabilirea nivelului controlului glicemic. Capacitatea de a descărca aceste date de la nivelul glucometrelor există de peste 10 ani, cu ajutorul diverselor programe, dar, cu toate acestea, foarte puțini pacienți, dar și doctori, profită de această posibilitate. Acest aspect devine din ce în ce mai frecvent în ciuda faptului că cei care îl folosesc i-au demonstrat deja avantajele și, mai mult decât atât, îl consideră de neînlocuit în managementul de rutină al pacienților cu diabet. Aceste programe oferă informații valoroase privind valorile glicemice medii, frecvența hipo/hiperglicemiilor precum și momentul apariției acestora, informații care, de cele mai multe ori, nu pot fi obținute cu ajutorul unui simplu carnet de glicemii, chiar și unul cu foarte multe teste zilnice. Aceste programe devin cu atât mai atrăgătoare cu cât nu sunt necesare nici un echipament și nici măcar o echipă specială pentru descărcarea și prelucrarea datelor.

În încercarea de a îmbunătăți îngrijirea pacienților diabetici au fost imaginate noi posibilități de monitorizare a echilibrului glicemic, dispozitive al căror impact asupra calității vieții și al echilibrului cost-eficiență este încă în cercetări. Este vorba de sistemul de monitorizare glicemică continuă (CGMS – continuous glucose monitoring system). Senzorul de măsurare a glicemiei se găsește la capătul unui cateter implantat subcutanat și măsoară, în mod continuu, glicemia. Nivelul glicemiei va genera o sarcină electrică ce va fi ulterior transformată într-o valoare glicemică și memorată într-o bază de date. Aparatul este calibrat cu ajutorul unor valori glicemice introduse de către pacient.

Utilitatea CGMS-ului ca metodă de îmbunătățire a managementului persoanei cu diabet nu este pe deplin epuizată. Totuși, având în vedere experiența de până acum, pot fi formulate câteva concluzii, și anume: automonitorizarea nu mai este „standardul de aur” în monitorizarea glicemică; tehnologiile tradiționale de automonitorizare eșuează adesea în detectarea episoadelor hipoglicemice asimptomatice; pacienții nu ajustează corect dozele de insulină în funcție de aportul alimentar, așa cum s-ar presupune; de cele mai multe ori subestimăm timpul de absorbție al meselor sărace în glucide. CGMS devine astfel o metodă educațională extrem de importantă, atât pentru medici cât și pentru pacienți.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector universitar

Vezi si

Nutriționist: Cel mai puternic antioxidant este glutationul, produs de organism. Lista alimentelor care ajută la producerea lui

Nutriționistul Adina Rusu a declarat pentru AGERPRES că, oricât de mult ne-am dori, nu există …

Leave a Reply

Your email address will not be published.