Saturday , April 20 2024

Microsoft a lansat Kinect, care permite controlul jocurilor Xbox prin gesturi şi voce

Microsoft a lansat joi sistemul Kinect, care se conectează la consola Xbox pentru a facilita controlul jocurilor video exclusiv prin gesturi, mişcări şi comenzi vocale, compania anticipând vânzări de 750 milioane de dolari în trimestrul al patrulea.

Gadget-ul, care costă 150 de dolari în SUA, elimină necesitatea unui controller, cu fir sau wireless, pentru jocurile video destinate Xbox care vor suporta această tehnologie.

Kinect a început să se vândă în noaptea de miercuri spre joi în 30.000 de magazine din Statele Unite.

Microsoft speră astfel să câştige teren în faţa principalilor competitori de pe piaţa consolelor, Sony (PlayStation) şi Nintendo, care au introdus de asemenea sisteme de control al jocurilor prin mişcări – Move, respectiv Wii.

Microsoft estima în septembrie că Kinect se va vinde în trei milioane de exemplare, dar a ridicat miercuri prognoza la cinci milioane de unităţi.

Şeful diviziei de divertisment a companiei, Don Mattrick, a avertizat că cererea neaşteptat de mare pentru Kinect ar putea afecta vânzările, dacă Microsoft nu reuşeşte să producă destule gadget-uri.

Pe blogurile IT au apărut miercuri noapte informaţii şi reportaje despre americani care stau cu cortul de luni seară în faţa magazinelor în aşteptarea Kinect, cozile ajungând înainte de lansarea de la ora 00:00 la câteva sute de persoane la magazinele din New York.

Produsul nu figurează încă în oferta magazinelor online din România.

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …