Wednesday , April 24 2024

Medicamentul minune pentru Covid-19 nu şi-a dovedit eficienţa

Hidroclorochina nu este mai eficientă decât alte tratamente pentru Covid-19, arată un studiu realizat în China. Medicii avertizează că toate medicamentele pentru Covid-19 sunt folosite cu titlu experimental. Hidroxiclorochina, una dintre substanţele folosite pentru tratamentul Covid-19 în întreaga lume, inclusiv în România, nu este mai eficientă decât un medicament standard, scrie AFP, citat de Mediafax.

Agenţia de presă citează un studiu făcut la începutul acestei luni în China pe 30 de pacienţi, care arată că pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul folosit pentru malarie şi poliartrita reumatoidă în general şi cei care au primit un placebo s-au vindecat în aceeaşi durată de timp.

Ceea ce a schimbat însă jocul a fost adăugarea unui antibiotic, azitromicina.

Combinarea celor două medicamente a avut succes într-un studiu făcut pe un număr mic de pacienţi în Franţa, iar preşedintele american a numit tratamentul „darul lui Dumnezeu”.

Cu toate astea, abia acum au început să fie făcute studii clinice importante pentru acest tratament pentru Covid-19, care îşi vor arăta eficienţa mai târziu.

Între timp, toţi responsabilii din sănătate atrag atenţia că toate medicamente pentru noul coronavirus sunt folosite experimental şi pot fi periculoase dacă nu sunt administrate sub supraveghere medicală. (Mediafax)

Vezi si

Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din spațiu către Pământ

Sonda Voyager-1 transmite din nou date spre Pământ. Luni de zile, NASA nu a mai …