MEDICALIZAREA SOCIETĂŢII

Termenul „medicalizare” a fost introdus în vocabularul ştiinţific de către filosoful francez Michel Foucaut (1926-1984). El atenţionează, printre primii, faptul că medicina, în virtutea specificului activităţii sale, deţine un loc aparte în structura de administraţie a societăţii. Din ce în ce mai multe aspecte ale existenței sociale sau biologice ale oamenilor au devenit domenii de intervenție medicală, prin includerea lor în sfera patologicului sau definirea cu termeni medicali. Fie că e vorba de sarcină și naștere, pierderea părului, îmbătrânire sau controlul greutății, de moarte și expunerea la soare, toate sunt fenomene care necesită sfatul și recomandarea medicului. Boli răspândite astăzi – precum tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție, sindromul alcoolic fetal, anorexia, sindromul de oboseală cronică, dependența de alcool, de jocuri de noroc sau sindromul premenstrual – nu erau cunoscute acum 40 de ani. Alte situații morbide, cum ar fi timiditatea sau fobia socială, erau considerate pe vremuri trăsături de caracter.

A. Huxley spunea: „Medicina a avansat atât de mult, încât nimeni nu mai e sănătos”. Pentru mulți oameni, expansiunea medicinei este semn de progres și, în sensul acesta, scăderea mortalității infantile și creșterea speranței de viață sunt argumente. Cu toate acestea, chestiunea graniței dintre normal și patologic rămâne valabilă, cu atât mai mult cu cât independența științifică este amenințată de interese financiare. Sunt mulți bani de câștigat de pe urma metamorfozării oamenilor în bolnavi și a transformării sănătății în obiect de consum.

Virgiliu scria că își „distruge sănătatea cel care se căznește s-o păstreze”. Astfel, inflația medicală a devenit sursă de teamă, de preocupare obsesivă față de starea sănătății proprii, cum de altfel participă și la slăbirea legăturilor dintre oameni, atât timp cât orice suferință trebuie îngrijită de un expert, acolo unde, de multe ori, familia și prietenii aveau rolul principal. Ca orice remediu, și medicina în exces poate fi vătămătoare. Există și alte consecințe ale medicalizării vieții. Începând cu anii ’80, în Occident, în numele promovării sănătății, a avut loc o creștere importantă a intervenției statului în viața privată a cetățenilor, în vremuri în care același stat și-a abandonat treptat funcțiile lui sociale și economice. „Multe probleme grave de sănătate sunt cauzate de alegerile personale, de stilul de viață nesănătos pe care oamenii l-au ales”, a declarat David Cameron. „Trebuie să promovăm un comportament responsabil și să-i încurajăm pe cetățeni să facă alegeri corecte în ceea ce privește hrana, băutura și timpul lor liber”, a adăugat acesta. Pe scurt, ești bolnav pentru că ai dus o viață destrăbălată și ai acumulat factori de risc.

Dilatarea discursului medical are aici o funcție precisă: maschează cauzele profunde ale maladiilor, care de multe ori sunt sociale, economice sau de mediu, exact domenii pe care statul, progresiv, le părăsește. Astfel, mulți oameni cred că, dacă nu sunt bine, este vina lor și că stilul de viață i-a împins înspre maladie, nicidecum că starea lor poate să fie o reacție sănătoasă sau un refuz de adaptare la un mediu în care condițiile de viață sunt dificile sau insuportabile.     Politicile de culpabilizare conduc la programe de îndreptare. Noul cod de bună purtare, presupune, înainte de toate, siguranță. „Safety” este noul cuvânt de ordine. „Nu neglija pericolul bolilor cu transmitere sexuală! Fii sigur de sănătatea ta!”, stă scris pe un fluturaș. Excesul, desfrâul conduc la boală: odată ce legătura dintre morală și sănătate este construită, controlul stilului de viață sub amenințarea bolii devine un mecanism de disciplinare a societății în numele prevenției medicale. Nu spunea unul dintre personajele lui Tolstoi că „vindecarea sifilisului înseamnă protejarea viciului”?

Controlul social asupra individului nu se realizează doar prin ideologie, ci și prin corpul lui. Consecința directă a medicalizării vieții este regularizarea strictă a comportamentelor. Cum spunea Gilles Deleuze: o „societate de control”, populată de „bolnavi potențiali” și „subiecți la risc”. Medicalizarea societăţii se referă la mentalitatea colectivă prin care societatea de azi îşi redefineşte fericirea şi nenorocirea în termeni medicali. Într-un mod paradoxal, sistemul de sănătate devine un mecanism de medicalizare. Cum spune filozoful francez Michel Foucault, medicina se impune astăzi individului, bolnav sau nu, ca un act de autoritate. Suntem bolnavi pentru că societatea ne spune că suntem bolnavi. Deviza doctorului Louis Pasteur era: „Medicina uneori vindecă, adesea tratează, dar totdeauna acompaniază”. Astăzi, medicina previne, tratează, dar nu mai acompaniază. E necesar ca societatea în urma extinderii medicalizării să nu se despartă în două tabere inegale –medicii şi  cei  care au frică de ei.

Dr. Claudiu COBUZ

 Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale, Lector universitar