Friday , April 19 2024

Japonia: 26 de cazuri de cancer al tiroidei confirmate şi alte 32 probabile la copii din zona Fukushima

fukushima

Un studiu despre impactul radiaţiilor produse în urma catastrofei de la Fukushima asupra locuitorilor prefecturii în care este situată centrala atomică a relevat că 26 de minori sunt bolnavi de cancer al tiroidei şi alţi 32 sunt suspectaţi că ar avea aceeaşi maladie, fără a se stabili însă cu precizie o legătură cu dezastrul nuclear, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aproape 240.000 de persoane au fost testate din momentul accidentului de un comitet care urmăreşte starea de sănătate a locuitorilor regiunii.

Numărul cazurilor de cancer confirmate după o intervenţie chirurgicală este de 26, adică de opt ori mai mare decât cele menţionate în raportul precedent, datând din luna august.

Numărul cazurilor suspecte la indivizi care nu au fost supuşi încă unei intervenţii chirurgicale a crescut şi el de la 25 la 32.

Specialişti mandataţi de autorităţile prefecturii presupun totuşi că aceste cazuri nu sunt provocate de accidentul atomic din 11 martie 2011, bazându-se în această estimare pe date comparative, în special pe cele constatate după dezastrul de la Cernobâl (Ucraina), în 1986.

Ar fi încă prea devreme, potrivit lor, ca aceste cancere să fi apărut deja după doar doi ani şi jumătate de la catastrofă, fiind necesari îndeobşte între 3 şi 5 ani pentru a se putea stabili o legătură între cauză şi efect în astfel de cazuri.

Totuşi, părinţii copiilor vizaţi nu se pot împiedica să nu presupună că motivul îmbolnăvirii acestora este expunerea la radiaţii (în special iod 131) în cursul primelor zile care au urmat catastrofei.

Tiroida este un burete pentru iod (materie primă pentru fabricarea hormonilor tiroidieni), în special la copilul în creştere. Această glandă este deci vulnerabilă în mod deosebit la emisiile de iod 131 radioactiv în caz de accident nuclear. Din acest motiv, pentru a asigura tiroida se recomandă absorbţia de iod stabil. Totuşi, în cazul Fukushima, această măsură nu a fost luată.

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …