Friday , March 29 2024

Japonezii vor să cloneze un mamut

Oamenii de ştiinţă japonezi vor încerca să obţină în laborator un pui de mamut, prin clonare, şi să readucă astfel la viaţă o specie dispărută cu mii de ani în urmă, a anunţat, luni, un cotidian nipon.


Cercetătorii niponi vor lucra pe baza unui eşantion de ţesut prelevat de la cadavrul unui mamut descoperit congelat şi care este conservat într-un laborator din Rusia, a anunţat cotidianul Yomiuri Shimbun.

“Pregătirile s-au încheiat şi echipa va putea să înceapă în curând operaţiunile necesare”, a declarat Akira Iritani, coordonatorul echipei de cercetători şi profesor la Universitatea din Kyoto.

Experimentul constă în introducerea unor nuclee de celule de mamut, specie dispărută în urmă cu mii de ani, în celulele denucleate de elefant, cu scopul de a crea un embrion care va conţine ADN de mamut.

Acest embrion va fi plasat apoi în uterul unei femele de elefant, iar savanţii speră că aceasta va naşte mai târziu un pui de mamut.

Echipa coordonată de Akira Iritani va folosi studiile unui alt cercetător nipon, Teruhiko Wakayama, de la Centrul Riken de Biologie a Dezvoltării din Yokohama, care a reuşit să obţină clone vii provenind din şoareci morţi şi congelaţi timp de 16 ani.

Folosind tehnica lui Wakayama, Akira Iritani şi colegii săi au pus la punct un procedeu care permite extragerea nucleelor dintr-o celulă moartă, fără a o deteriora.

Specialiştii niponi, care colaborează cu un specialist în mamuţi rus şi cu doi experţi în elefanţi din SUA, speră să îşi atingă scopul peste cinci sau şase ani.

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …