Tuesday , November 29 2022

Grapefruitul îți poate afecta tratamentul: interferează cu 53 de medicamente

Credeai că un fruct nu poate influența acțiunea medicamentelor? Grapefruitul poate avea efecte periculoase dacă este combinat cu anumite medicamente. Statinele și medicamentele pentru afecțiunile cardiovasculare sunt doar câteva de pe listă.

Potrivit experților unele medicamente pot avea un efect mai puternic sau mai redus ca urmare a consumului de grapefruit. Acest fruct poate modifica felul în care organismul preia medicamentele necesare pentru tratarea unor afecțiuni grave, fiind necesară multă prudență.

Ai văzut vreodată pe instrucțiunile unui medicament indicația de a nu lua pastilele cu suc de grapefruit?
Ei bine, este un semnal de alarmă important și trebuie să ții cont de el. Grapefruitul conține compuși care interferează cu enzimele din intestinul subțire necesare pentru absorbția optimă a substanțelor active din medicamente. Drept consecință tratamentul poate avea un efect prea puternic sau prea slab, iar sănătatea este pusă în pericol.

Emma Hammett, asistentă medicală și instructor de prim ajutor a explicat cum afectează grapefruitul diferitele tratamente și când trebuie să fii atent. Fructul poate avea un impact negativ asupra felului în care acționează medicamentele, mai ales dacă este vorba despre un tratament pentru hipertensiune arterială, aritmie cardiacă, statine care reduc colesterolul sau fexofenadină pentru simptomele alergice. Gravitatea efectului poate varia de la persoană la persoană în funcție de cantitatea de grepfrut consumată și de ingredientele medicamentului. Cel mai adesea fructul cauzează absorbția unei cantități excesive din ingredientele active care intră direct în circulație.

Cititi care sunt medicamentele care nu trebuie amestecate cu grapefruit AICI

Vezi si

Diabetul zaharat și somnul

Somnul reprezintă aproximativ 30% din viața unei persoane. Durata medie de somn pentru o persoană …