Ficatul gras nonalcoolic

Boala ficatului gras non-alcoolic cuprinde un spectru larg al afecțiunilor hepatice, nelegate de consumul de alcool în cantități care ar iniția leziuni ale ficatului, spectru care cuprinde steatoza hepatica, steatohepatita non-alcoolica şi ciroza hepatică, având potențial evolutiv către cancerul heaptic. Boala ficatului  gras non-alcoolic este asociată cu componentele sindromului metabolic: obezitatea, diabetul zaharat tip 2 şi rezistența la insulină, hipertensiunea arterială şi dislipidemia.

Face parte din grupul de boli numite hepatopatii nonalcoolice. Acumularea de grăsimi în ficat este denumita steatoză hepatică (popular “ficat gras”) şi nu este supărătoare. Multe persoane prezintă steatoză hepatică. Acumularea grăsimilor determină inflamația hepatica, ce se manifestă prin fatigabilitate, scădere în greutate şi slăbiciune. Steatoza hepatică nonalcoolică se dezvoltă tipic la persoane de vârstă medie, între 40 şi 50 de ani, dar poate apărea mai devreme sau mai târziu în cursul vieții. Afectează în mod egal bărbații şi femeile. În fazele inițiale ale bolii, acumularea de grăsimi nu afectează funcția hepatică şi nu determină simptome. Pe măsură ce grăsimile continuă să se acumuleze şi apare inflamația, funcția hepatică devine insuficientă şi apar simptomele. Inflamația determină apariția fibrozei şi afectarea severă a ficatului. În unele cazuri, progresia bolii se poate opri şi chiar deveni reversibilă spontan, fără tratament. În alte cazuri, evoluează lent şi determină fibroză hepatică, ce duce la ciroza hepatică. Steatoza hepatică nonalcoolică progresează spre ciroza hepatică în 15-20% din cazuri.

Conceptul de afectare hepatică prin leziuni de steatoză şi/sau steatohepatită în condițiile absenței unor factori etiologici obişnuiți ai acesteia, precum virusurile hepatitice şi consumul cronic de băuturi alcoolice, a fost lansat de către Jürgen Ludwig şi colaboratorii săi în anul 1980. Aceştia dădeau astfel un nume şi o individualitate unei situații frecvent întâlnită şi până atunci în practica medicală, care consta în apariția unor modificări histologice similare celor determinate de abuzul cronic de alcool la pacienți care negau acest obicei. Era de obicei vorba de persoane de sex feminin, diabetice şi/sau obeze, care prezentau dureri hepatice şi ficatul mărit la examenul clinic, uşoare modificări ale testelor funcționale hepatice la explorările de laborator efectuate de rutină şi mai rar dar nu imposibil ciroză hepatică. La momentul respectiv, autorii considerau drept necunoscută cauza acestui fenomen şi, drept urmare, concluzionau că nu putea fi vorba despre instituirea unui tratament eficient.

Steatoza hepatică şi steatohepatita nonalcoolică au urcat relativ repede, după definire, în topul celor mai des întâlnite afecțiuni hepatice. Asocierea lor cu afecțiuni metabolice precum obezitatea, diabetul zaharat tip 2 sau dislipidemiile a fost observată. Este unanim acceptat, la ora actuală, faptul că steatoza hepatică şi steatohepatita apar pe fondul insulinorezistenței, constant întâlnită la aceşti indivizi. Părerea cea mai larg acceptată este că steatoza hepatică simplă sau însoțită numai de un minim grad de inflamație este o condiție morbidă relativ benignă şi stabilă în timp. Deducția care poate decurge din aceste considerații este că, în cazurile tipice, steatohepatita nonalcoolică apare probabil de la bun început ca atare şi nu are o evoluție care să acopere progresiv stadiile de boală de la simpla steatoză hepatică până la forme mai severe. La fel de certă ca asocierea cu obezitatea este şi asocierea modificărilor de steatoză hepatică sau steatohepatită cu diabetul zaharat tip 2. Nu sunt deci surprinzătoare estimările care vorbesc despre prezența steatozei hepatice la aproximativ 75% dintre pacienții diabetici.

Nu există nici un tratament eficient demonstrat prin studii clinice pentru steatoza hepatică nonalcoolică. Cu toate acestea, modificările în stilul de viață care scad riscul de afectare hepatică pot ajuta la stoparea progresiei bolii. În general, tratamentul este țintit pe ameliorarea condițiilor care contribuie la agravarea steatohepatitei nonalcoolice. Acestea includ obezitatea, hipercolesterolemia şi diabetul zaharat.

Singura metodă de prevenire a steatohepatitei nonalcoolice este de a preveni acumularea grăsimilor în ficat. Un mod de viață sănătos care include exerciții fizice regulate şi o dietă sănătoasă, este cea mai bună metodă de a preveni steatoza hepatică. Se recomandă abandonarea consumului de băuturi alcoolice, care poate augmenta afectarea hepatică, şi evitarea medicamentelor hepatotoxice.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție şi boli metabolice

Doctor în ştiințe medicale

Lector universitar