Tuesday , April 23 2024

Femeile fumătoare sunt cu 25 la sută mai predispuse la afecţiuni ale inimii decât bărbaţii

Femeile fumătoare sunt cu 25 la sută mai predispuse la afecţiuni ale inimii decât bărbaţii, iar riscul creşte cu doi la sută în fiecare an, unul dintre motive fiind că organismul acestora extrage o cantitate mai mare de substanţe toxice dintr-o ţigară, potrivit unui studiu.

Fumatul este o problemă de sănătate publică importantă şi o epidemie globală, mai mult de un miliard de persoane fumând zilnic în toată lumea. Femeile fumătoare prezintă un risc mai mare de îmbolnăviri ale inimii, mai ales în contextul în care numărul fumătoarelor creşte de la an la an, susţin reprezentanţii Centrului Naţional pentru Renunţare la Fumat.

În România, în ultimii 20 de ani numărul fumătoarelor aproape s-a dublat. Dacă în 1989 fumau 11,3 la sută dintre femeile adulte, în 2009 “apelau” zilnic la ţigară 21,9 la sută dintre ele. Mai mult, peste 55 la sută dintre femeile fumătoare au între 15 şi 34 de ani, fiind la vârsta fertilă, au precizat sursele citate, într-un comunicat de presă.

Fumatul este o cauză reală a multiple forme de cancer la femei, iar numărul femeilor care se îmbolnăvesc şi mor din cauza cancerului este în creştere. Medicii oncologi au atras atenţia asupra creşterii mortalităţii cancerului de col uterin de la 14 cazuri la mia de locuitori în 1994 la 16,93 cazuri în 2003, iar în cazul neoplasmului ovarian, de la 6,70 la 8,84 cazuri.

Femeile fumătoare sunt mai predispuse la cancer pulmonar decât bărbaţii. Ele dezvoltă boala după un consum mai mic de tutun şi au risc mai mare de a face forma cea mai severă a cancerului pulmonar. Una dintre explicaţii este că femeile folosesc mai frecvent ţigările de tip “slim, low-tar, lights” care favorizează fumatul “compensator” – inhalarea mai profundă sau mai frecventă pentru a-şi asigura “doza” de nicotină.

“Dependenţa de fumat este o boală cronică şi trebuie tratată în consecinţă. Practic, o persoană care fumează mai mult de 10 ţigarete pe zi este dependentă de nicotină. Femeile încep să fumeze mai târziu decât bărbaţii, însă renunţă mai greu. De altfel, studiile arată că rata de succes a renunţării la fumat este mai mare în cazul bărbaţilor. Motivele sunt atât de ordin biologic cât şi psihologic”, a declarat medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional “Stop Fumat”.

Un studiul realizat de doctorul Rachel R. Huxley de la Universitatea din Minnesota, Minneapolis, Divizia de Epidemiologie, şi de doctorul Mark Woodward de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, publicat în august, online, de către “The Lancet” şi în care au fost incluşi peste patru milioane de fumători (bărbaţi şi femei), demonstrează că femeile sunt cu 25 la sută mai predispuse să dezvolte afecţiuni coronariere în comparaţie cu bărbaţii.

“Nicotina acţionează direct asupra inimii, crescând frecvenţa cardiacă, dar şi asupra vaselor de sânge, producând vasoconstricţie, care se traduce prin creşterea tensiunii arteriale. Prin urmare, cu fiecare fum «tras» din ţigară, inima se contractă mai puternic, mai des, după care urmează o perioadă de acalmie, până la următoarea ţigară – când procesul se reia. Mai mult, cordul este forţat «să muncească» în condiţii improprii de furnizare a energiei necesare contracţiei: cantitatea de oxigen din sânge este redusă ca urmare a inhalării de monoxid de carbon din fumul de tutun. Este uşor de înţeles, aşadar, de ce inima cedează mai repede”, a spus Magdalena Ciobanu.

Acelaşi studiu arată că riscul de afecţiuni ale inimii creşte cu doi la sută în fiecare an la femei în comparaţie cu bărbaţii, unul dintre motive fiind acela că organismul femeilor extrage o cantitate mai mare de substanţe toxice conţinute într-o ţigaretă raportat la organismul bărbaţilor, care are o reacţie diferită.

În ciuda progreselor înregistrate în tratamentele cardiovasculare, în România îşi pierd viaţa zilnic din cauza infarctului miocardic 40 de oameni, potrivit studiilor prezentate în cadrul celui de-al 49-lea Congres Naţional de Cardiologie.

Previziunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că boala coronariană va rămâne principala cauză de deces pentru următorii 20 de ani, reprezentând 12,2 la sută din mortalitatea generală, înaintea celor provocate de cancer, accidente rutiere, HIV/SIDA şi bolile hepatice.

Organismul femeilor procesează nicotina mult mai rapid decât în cazul bărbaţilor, acestea fiind mai predispuse la dezvoltarea de afecţiuni coronariere în ciuda faptului că fumează mai puţine ţigarete pe zi în comparaţie cu bărbaţii, potrivit studiului citat.

Mai mult, deşi riscul îmbolnăvirii de afecţiuni ale inimii scade în momentul renunţării la fumat, femeile renunţă la dependenţă mult mai greu decât bărbaţii. De asemenea, dependenţa de tutun a femeilor este în creştere în ţările în curs de dezvoltare deoarece sunt expuse presiunii reclamelor iar ţigările au un design adaptat cerinţelor psihologice ale femeilor.

În plus, şi reglementările legislative sunt mai relaxate. La nivel mondial, deşi se consideră că fumatul este o boală a bărbaţilor, femeile “recuperează” rapid, existând deja 220 de milioane de femei fumătoare.

Un studiu publicat recent de OMS – Global Youth Tobacco – a arătat că tinerele fumează la fel de mult ca tinerii. Totodată, Centrul Naţional pentru Renunţare la Fumat precizează că industria tutunului targetează femeile prin folosirea de mesaje seducătoare de tip “vitalitate, slăbit, emancipare, sofisticat, alură sexuală”.

La nivel global, aproape 24 la sută dintre tinerii fumători s-au apucat de fumat la 10 ani, vârstă la care practic nu au discernământ şi nu pot vedea riscurile la care se supun fumând.

În România, Programul Naţional “Stop Fumat” îşi propune să îi ajute pe acei oameni care îşi doresc foarte mult să renunţe la fumat şi au nevoie de ajutor de specialitate. O echipă de medici şi psihologi specializaţi în tabacologie oferă asistenţă în centrele Stop Fumat celor care vor să renunţe la dependenţa de nicotină.

“Renunţarea la fumat înseamnă un câştig în ani de viaţă. Dacă renunţi până la 35 de ani, câştigi toţi cei 10 ani pe care i-ai fi pierdut dacă ai fi continuat să fumezi. Dacă renunţi până la 45 de ani, câştigi nouă ani, până la 55 ani, câştigi şase ani, iar până la 65 de ani, câştigi doar trei ani”, a precizat sursa citată.

Cei mai mulţi dintre fumătorii români afirmă că şi-ar dori să renunţe la tutun, însă, când trebuie să treacă la fapte, foarte mulţi abandonează. Renunţarea la fumat este, în primul rând, o decizie personală. De aceea persoana care se decide să intre în Programul Naţional “Stop Fumat” trebuie să îşi dorească foarte mult să renunţe. “Dacă nu există convingerera totală, atunci beneficiul de pe urma programului tinde către zero. Totuşi, în situaţia în care pacientul nu este convins sută la sută, acesta poate fi ajutat de către psiholog, care aplică o tehnică specială numită “interviu motivaţional”, a declarat Magdalena Ciobanu.

Persoanele din Bucureşti pot veni în fiecare miercuri, la ora 15.30, la Institutul “Marius Nasta”, la grupul de informare, pentru a afla detalii despre tratament şi consilierea psihologică. Aici sunt oferite explicaţii şi răspunsuri la întrebări. Cei care nu sunt Bucureşti se pot adresa medicului specialist tabacolog sau specialistului psiholog şi pot solicită o programare.

“Tratamentul dureză între două şi trei luni. Pacientul vine din două în două săptămâni pentru a-i fi evaluată starea generală şi eventualele simptome de sevraj şi pentru a-şi primi tratamentul. Şansele de a recidiva după încheierea tratamentului depind exclusiv de pacient, de gradul în care a reuşit să înveţe noile obiceiuri ale vieţii de nefumător. Cu cât pacientul a fost mai hotărât să renunţe la fumat, a îndeplinit recomandările psihologului şi a urmat corect tratamentul prescris de medic, cu atât şansele de a rămâne nefumator sunt mai mari. Este la fel ca în cazul oricărei boli cronice: urmezi sfatul medicului, nu ţi se agravează boala; nu ţii cont de recomandări, atunci faci o exacerbare a bolii. În cazul nostru, exacerbarea este reluarea fumatului”, a precizat medicul Magdalena Ciobanu.

Vezi si

Stresul termic dăunător pentru sănătate este în creștere în Europa

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de …