Factorii de risc pentru diabetul zaharat tip 2

Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică, datorată fie carenţei, absolute sau relative, de insulină, fie rezistenţei la insulină, ceea ce determină în primul rând perturbarea metabolismului glucidic, hiperglicemie cronică, urmată de perturbarea metabolismului lipidic, protidic, hidromineral. Este cea mai frecventă boală metabolică, afectând circa 5% din populaţia generală în ţările dezvoltate (încă peste 50% din cazuri rămânând nediagnosticate). În România există peste 600.000 de pacienţi cu DZ, iar în lume peste 200.000.000 de pacienţi cu DZ, impunându-se astfel o îngrijire foarte atentă a acestei categorii. În ultimii ani extinderea DZ a luat caracter epidemic în întreaga lume, anticipându-se până în 2025 o creştere a numărului de pacienţi la peste 300 000 000. Tipul 2 este cel mai frecvent, atingând o prevalenţă de 8% la persoanele între 45-55 ani; se consideră că 90% dintre cazurile de diabet sunt de tip 2. Aplicând mecanismele generale de producere ale bolilor metabolice populaţionale la diabetul zaharat rezultă că deficitul de insulină este cauzat prin interacţiunea factorilor genetici, a stilului de viaţă nesănătos şi a altor factori câştigaţi. Rezultatul este inducerea mecanismelor diabetogene fundamentale: distrucţia celulelor beta aşa cum se întâmplă în tipul 1, defectul în secreţia şi/sau acţiunea insulinei ceea ce caracterizează tipul 2 sau combinarea acestora care se întâlneşte în tipurile specifice şi în diabetul gestaţional.

În timp ce DZ de tip 1 este asociat cu pierderea producţiei de insulină, tipul 2 este în mod clasic asociat cu rezistenţa la insulină. Factorii de risc ai diabetului zaharat tip 2 sunt fie genetici, fie câştigaţi, în special cei reprezentaţi de stilul de viaţă.

DZ de tip 2 este o boală poligenică, mai des întâlnită la populaţiile de afroamericani şi asiatici. Sunt vizate, în special, genele ce controlează sinteza/secreţia insulinei şi acţiunea insulinei. În practică, factorii genetici se suspectează atunci când se evidenţiază agregarea familială a diabetului la rudele de gradul I ale unei persoane cu diabet zaharat.

Factorii de mediu – principalii factori de mediu sunt dezechilibrele nutriţionale: regimuri hipercalorice pe bază de alimente rafinate; consum excesiv de zaharuri simple, lipide şi/sau carenţa în fibre – stilul de viaţă occidental; activitatea fizică insuficientă, care duce la exces ponderal; stres-ul – este considerat în ultimul timp un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea diabetului zaharat. De mult timp medicii suspectau o legătură între stres şi apariţia sau evoluția diabetului. Încă de la 1679 Thomas Willis nota relaţia dintre „nervozitate” şi diabet. Mai târziu, se nota apariţia diabetului după o traumă psihică (Henry Maudsley) sau după stres prelungit – probabil tipul 2 de diabet – care se trata cu opiacee (William Osler).

Obezitatea este prima responsabilă de prevalenţa crescută a diabetului de tip 2 în ţările occidentale. Pe de altă parte 2/3 din pacienţii de tip 2 sunt obezi. La nivel de greutate egal, diabetul survine mai frecvent la cei cu obezitate de tip android, adică cu dispoziţia ţesutului adipos la nivel abdominal.

Obezitatea creşte marcant rezistenţa la insulina şi, de asemenea, probabilitatea declanşării DZ la o populaţie predispusă. S-a sugerat cu aproape 40 de ani în urmă, că insulino-rezistenţa a fost o adaptare evolutivă, o genă “econoamă” care a permis supravieţuirea în timpul perioadelor de foamete în populaţiile tribale de vânători. Expunerea unor astfel de populaţii la mâncăruri bogate în grăsimi, ieftine, uşor de găsit şi din belşug în sec XX, a dus la obezitate epidemică şi DZ de tip 2.

Alţi factori – în ultimii ani se subliniază rolul diabetogen al malnutriţiei intrauterine a fătului, care perturbă dezvoltarea normală a celulelor pancreatice. De asemenea, persoanele cu greutate mică la naştere sunt mai susceptibile să dezvolte afecţiuni cardio-vasculare pe parcursul vieţii. Un nou-născut subponderal (<3000g) ar fi un semn al malnutriţiei intrauterine. S-a sugerat că o alimentaţie timpurie necorespunzătoare afectează dezvoltarea celulelor pancreatice şi, împreună cu un stil de viaţă occidental, conduce la toleranţa scăzută la glucoză şi DZ (ipoteza fenotipului “econom”). Insulina este factorul de creştere principal intrauterin, iar insulino-rezistenţa moştenită poate produce creştere intrauterină scăzută şi, mai târziu, DZ de tip 2.

În concluzie, în apariția diabetului zaharat tip 2, cei mai importanți factori modificabili sunt greutatea corporala excesivă şi lipsa de exercițiului fizic, adică sedentarismul. Un alt factor notabil rămâne stresul psihic excesiv. Printre factorii incriminați este si abuzul alimentar, respectiv excesul de produse zaharoase. Toți acești factori ar putea explica de ce diabetul zaharat este mai frecvent în mediul urban.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale, Lector Universitar