Friday , April 19 2024

 Efectele psihologice ale bullying-ului (hărțuirii, violenței psihologice) asupra copiilor pe termen lung

“Violenţa este tot ceea ce desfigurează condiţia umană.”   Costel Zăgan

Bullying-ul la copii este o problemă des întâlnită în multe medii școlare.

Din nefericire, acest fenomen are un efect de domino, copiii și adolescenții sunt ușor influențabili mai ales când vine vorba de violență sau agresivitate.

 

Aceștia având personalitatea încă în formare, ceea ce văd în jur (dacă nu este trecut prin propriul filtru mental la timp) li se pare normalitate sau dacă au văzut la anumiți adulți aceste tipuri de comportamente abuzive, vor avea tendința de a le reproduce și ei la rândul lor mai devreme sau mai târziu.

Cauzele pentru care anumiți copii recurg la acest tip de comportament sunt diverse, de la cauze genetice până la cauze care țin de dinamica familială, anturaj, frustrări pe care le au și pe care le exteriorizează în acest mod, nevoia de a-și exprima “masculinitatea” de mici (pe care o percep total greșit dacă aceștia consideră că a fi bărbat implică violență, dar originea problemei nu este la copil, acesta copiază ce vede).

Un rol foarte important în această situație este al mediului familial.

Dacă copilul care devine abuzator a fost expus la agresivitate/violență verbală sau fizică de mic, a fost martor la episoade de acest gen între părinții acestuia, sau a fost la rândul lui abuzat, atunci există o probabilitate foarte mare ca din abuzat să devină abuzator.

Este un cerc vicios care se poate întinde pe durata mai multor generații.

În anumite cazuri, copilul când ajunge în etapa de adult tânăr va continua acest tipar comportamental nociv fără să conștientizeze cauza comportamentului acestuia sau fără să vadă nimic greșit în felul în care se poartă cu celelalte persoane.

Problema la bullying este că victimele acestui fenomen pot fi marcate pe viață de perioada în care li s-au întâmplat aceste episoade neplăcute.

Copiii sunt ca un “burete” informațional. Aceștia absorb tot, orice informație pe care o primesc o stochează și poate deveni realitatea lor.

Dacă aceștia ajung în poziția de victime, ei vor percepe din această situație faptul că nu sunt destul de buni pentru a fi acceptați de către colegii lor și din această cauză aceștia se iau de ei, că este ceva în neregulă cu ei, că nu merită să fie apreciați din diverse motive.

Dacă copilul care a devenit abuziv este băiat, în această situație este importantă intervenția tatălui, în sensul în care este indicat ca acesta să explice copilului faptul că a fi bărbat nu implică a fi violent cu cei din jur, din contră, agresivitatea este o caracteristică a unor persoane care nu vor avea o influență bună asupra acestuia.

Bullyingul nu ține cont de genul copilului. Atât băieții, cât și fetele pot deveni abuzatori.

Hărțuirea verbală poate avea efecte foarte nocive în dezvoltarea copilului, în anumite cazuri poate fi mai periculoasă ca repercusiuni decât cea fizică.

În cazuri extreme în care aceste situații s-au extins în perioade temporale mai lungi și au crescut în intensitate ca act abuziv, anumiți adolescenți au recurs la suicid, nemaiputând să suporte situația sau pentru că nu au fost luate măsuri la timp după ce aceștia au verbalizat ce li se întâmplă.

Din această cauză, dacă observați la copilul dumneavoastră un tipar comportamental care implică agresivitate îndreptată către cei din jur, comunicați cu acesta sau apelați la ajutor specializat.

Acest tip de comportament trebuie stopat când acel copil este încă mic, pentru a nu deveni o caracteristică a acestuia în viața de adult.

Un rol foarte important în această situație îl au părinții copilului. Aceștia îl pot ajuta să discearnă adevărul de percepția greșită pe care copilașul și-a fornat-o cu privire la propria persoană.

Concepția că bullyingul se face “în joacă” este foarte eronată și periculoasă.

Hărțuirea nu trebuie tolerată indiferent la ce vârstă se întâmplă.

Un copil care este abuzator de mic are foarte mari șanse să devină delincvent juvenil și infractor în viața de adult deoarece comportamentele abuzive au tendința să se diversifice și să crească în intensitate cu cât un individ înaintează în vârstă.

Și la copii, ca și la adulți, există un sistem ierarhic când sunt mici.

Cei care se “impun” printr-o atitudine negativă, în multe cazuri atrag alți copii influențabili care vor să devină ca ei, deoarece și aceștia, la rândul lor, vor să fie “respectați”.

Aveți grijă la ce expuneți copilul. Pentru acesta, lumea din jurul lui este o oportunitate de a imita tot ce vede.

Este vital ca acesta să diferențieze de mic binele și răul. (Raluca NICOLAE)

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …