EDUCATIA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT

Diabetul face parte din grupul afecțiunilor cronice în a căror strategie terapeutică un loc aparte îl ocupă educația continuă a pacientului. Pe parcursul evoluției bolii trebuie luat în considerare orice eveniment capabil a determina modificarea calității vieții, apariția complicațiilor diabetului și/sau afecțiunilor asociate. Concomitent, trebuie asigurate informații și deprinderi cu privire la noile posibilități terapeutice, în scopul unui management corespunzător al bolii și atingerii unui echilibru metabolic optim. Pe lângă ameliorarea controlului metabolic, educația terapeutică contribuie la asigurarea suportului social și emoțional, facilitează dezvoltarea unor noi abilități necesare atingerii scopurilor propuse, oferind astfel premisele pentru creșterea calității vieții. Un rol primordial îl deține cunoașterea persoanei cu diabet, de la statut social, economico-financiar până la cunoștințe medicale, credințe, posibilități cognitive, aderență și complianță la tratament. În unele cazuri, de o importanță deosebită este cunoașterea și educația anturajului persoanei. Este vorba de educație medicală continuă, adaptată în permanență persoanei cu diabet și ajustată în funcție de noile descoperiri în domeniu. Rezultatele finale vor depinde de propria imagine a pacientului față de boală și față de tratament, de propria dorință de a depăși provocările rezultate din evoluția bolii.

Strategia și țintele terapeutice trebuie stabilite pentru fiecare persoană, în mod individual, având ca bază propria judecată și experiență clinică a fiecărui cadru medical. Algoritmul de urmărire și tratament urmărește îndeplinirea următoarelor deziderate: organizarea unui stil de viață sănătos, având drept scop reducerea supraponderii și obezității precum și adoptarea unui stil de viață activ, în funcție de posibilitățile individuale, cu efecte benefice multiple atât metabolice cât și cardiovasculare; stabilirea unei valori a HbA1c țintă cât mai realist, individual, și anume în funcție de comorbidități, durata diabetului și prezența complicațiilor invalidante, antecedentele personale de hipoglicemie, în special episoade de hipoglicemie neconștientizate, posibilități de educație a pacientului și anturajului acestuia, motivațiile personale, aderența la metodele terapeutice, vârsta și speranța de viață, medicație asociată etc.; evaluare periodică completă atât din punct de vedere clinico-paraclinic cât și a țintelor propuse și realizate, cu posibilitatea modificării acestora în funcție de situația individuală. Eficiența terapeutică trebuie evaluată periodic, la 2-3 luni, având în vedere în permanență valoarea HbA1c și evoluția acesteia, valori glicemice obținute la automonitorizare, episoade de hipoglicemii neconștientizate, efecte adverse ale medicației antidiabetice sau ale medicației asociate (de exemplu câștig ponderal, retenție hidro-sodată, agravarea unei boli hepatice sau renale etc), evoluția complicațiilor diabetului zaharat sau a patologiei asociate. De o importanță deosebită este evaluarea vieții psihosociale, determinant major al aderenței la tratament și al obținerii rezultatelor scontate. În cazul persoanelor diabetice cu multiple complicații și comorbidități, prioritare sunt siguranța și eficiența schemelor terapeutice față de costul final al acestora. Algoritmul ales trebuie să fie cât mai simplu în vederea obținerii aderenței și complianței maxime din partea pacientului și anturajului său. Se recomandă evitarea ajustării rapide și excesive a medicației în vederea atingerii într-un timp scurt a țintelor terapeutice stabilite.

țintele terapeutice finale la persoanele diabetice cu multiple complicații și comorbidități sunt stabilite în funcție de speranța de viață, statusul funcțional al fiecăruia și severitatea afecțiunilor asociate. Astfel, de cele mai multe ori, valoarea țintă a HbA1c nu mai este <7%, ci limita superioară este stabilită la 8%, sau 8,5% chiar 9% în funcție de toți factorii enumerați mai sus. Aici intervine judecata clinică și experiența personală a medicului specialist precum și importanța cunoașterii anturajului fiecăruia și a posibilităților acestuia (atât din punct de vedere educațional, social, cât și financiar). În stabilirea strategiei terapeutice și a țintei finale trebuie evaluate importanța diabetului raportat la patologia asociată precum și impactul acestuia asupra speranței de viață, a autonomiei individuale și, nu în ultimul rând, asupra calității vieții.

Devine astfel evident că, pe lângă normalizarea glicemică rapidă și cât mai aproape de recomandările ghidurilor internaționale, anumite alte măsuri devin prioritare în aceste cazuri și anume creșterea calității vieții și a autonomiei, reducerea complicațiilor. Este necesar în acest scop asigurarea unei atitudini pozitive pacientului și anturajului său, prin intermediul echipei de îngrijire pluridisciplinare care să cuprindă membri din diverse specialități, în funcție de patologia individuală.

Dr. Claudiu COBUZ, 

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale

Email: [email protected]