EDUCATIA ÎN DIABETUL ZAHARAT

Viaţa cu diabet poate fi o provocare. Tratamentul diabetului zaharat este complex, cu necesitatea unor schimbări semnificative asupra stilului de viaţă. Boala în sine, complicaţiile ei acute şi cronice, cât şi tratamentul pot avea impact nu numai asupra persoanei cu diabet ci şi asupra familiei acesteia. Diabetologii, mulţi doctori din alte specialităţi, alţi lucrători din domeniul sanitar şi casele de asigurări de sănătate (din unele ţări) recunosc importanţa educaţiei medicale în diabet pentru a sprijini pacienţii în eforturile de a-şi atinge ţintele terapeutice.

Autocontrolul de succes reuşeşte adaptarea diabetului pentru a se potrivi stilului de viaţă al pacientului, şi nu adaptarea stilului de viaţă pentru a se potrivi diabetului. Eficienţa  unui program de îngrijire  a diabetului  depinde de: posibilitatea pacientului de a fi învăţat să ia decizii corecte, să evalueze impactul şi consecinţele diferitelor sale alegeri, să facă schimbări  informate care să-i permită controlul glicemiei (şi a altor parametri, cum ar fi tensiunea arterială) în limitele admise de ghiduri. Alegerile să fie bazate pe înţelegerea nevoilor şi preferinţelor sale. Toate deciziile şi schimbările trebuie să fie evaluate periodic pentru a putea fi îmbunătăţite.

Persoana cu diabet zaharat este ajutată de echipa de îngrijire să parcurgă etapele de la înţelegerea bolii la întocmirea unui plan de acţiune documentat, cu obiective pe termen scurt şi pe termen lung, cu ţinte rezonabile şi, mai ales, măsurabile. Rolul medicului specialist ar trebui să fie asemănător cu un antrenor (care le oferă persoanelor cu diabet abilităţile necesare pentru a-şi controla ei înşişi diabetul) şi cu al unui ghid (care îi ajută să ia decizii informate despre viaţa cu diabet şi care lucrează împreună cu pacientul la crearea unui plan pentru atingerea controlului glicemic optim). Medicaţia, planificarea meselor, exerciţiul fizic şi automonitorizarea sunt toate parte din plan. La fel sunt şi controlul stresului, luarea în considerare a laturii emoţionale a diabetului, învăţarea modului de a face schimbări, menţinerea balanţei între cerinţele bolii şi a altor priorităţi, cum sunt familia şi cariera. Fără un plan, este mai uşor ca diabetul să controleze viaţa pacientului, şi nu invers.

Educaţia terapeutică în diabet a evoluat de-a lungul anilor până la punctul în care a ajuns o parte esenţială în managementul diabetului, pentru ca pacienţii cu diabet şi familiile acestora să poată integra diabetul şi tratamentul acestuia în vieţile lor. Strategia şi ţintele terapeutice trebuie stabilite pentru fiecare persoană, în mod individual, având ca bază propria judecată şi experienţă clinică a medicului. Algoritmul de urmărire şi tratament urmăreşte îndeplinirea următoarelor deziderate: organizarea unui stil de viaţă sănătos; stabilirea unei valori a HbA1c ţintă cât mai realist; evaluare periodică completă atât din punct de vedere clinico-paraclinic cât şi a ţintelor propuse şi realizate, cu posibilitatea modificării acestora în funcţie de situaţia individuală. Algoritmul ales trebuie să fie cât mai simplu în vederea obţinerii aderenţei şi complianţei maxime din partea pacientului şi anturajului său.

Diabetul zaharat face parte din grupul afecţiunilor cronice în a căror strategie terapeutică un loc aparte îl ocupă educaţia continuă a pacientului. Pe parcursul evoluţiei bolii trebuie luat în considerare orice eveniment capabil a determina modificarea calităţii vieţii, apariţia complicaţiilor diabetului şi/sau afecţiunilor asociate. Pe lângă ameliorarea controlului metabolic, educaţia terapeutică contribuie la asigurarea suportului social şi emoţional, facilitează dezvoltarea unor noi abilităţi necesare atingerii scopurilor propuse, oferind astfel premisele pentru creşterea calităţii vieţii. În acest sens, orice program educaţional trebuie să ia în considerare multiplele faţete implicate şi să asigure o strategie specifică individuală, caracteristică fiecărui pacient în parte. Un rol primordial îl deţine cunoaşterea persoanei cu diabet, de la statut social, economico-financiar până la cunoştinţe medicale, credinţe, posibilităţi cognitive, aderenţă şi complianţă la tratament. În unele cazuri, de o importanţă deosebită este cunoaşterea şi educaţia anturajului persoanei. Rezultatele finale vor depinde de propria imagine a pacientului faţă de boală şi faţă de tratament, de propria dorinţă de a depăşi provocările rezultate din evoluţia bolii.

Devine astfel evident că, pe lângă normalizarea glicemică rapidă şi cât mai aproape de recomandările ghidurilor internaţionale, alte măsuri devin prioritare şi anume creşterea calităţii vieţii şi a autonomiei, reducerea complicaţiilor. Este necesar în acest scop asigurarea unei atitudini pozitive pacientului şi anturajului său, prin intermediul echipei de îngrijire.

Dr. Claudiu Cobuz, Medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale

Email: [email protected]