Saturday , April 20 2024

Educația în diabetul zaharat

Educația terapeutică în diabet a evoluat de-a lungul anilor până la punctul în care a ajuns o parte esențială în managementul diabetului, pentru ca pacienții cu diabet și familiile acestora să poată integra diabetul și tratamentul acestuia în viețile lor. De aceea, o echipă multidisciplinară de doctori, asistenți educatori, psihologi, dieteticieni și alții trebuie să fie integrată pentru succesul educației și al tratamentului diabetului. Ca echipă, toți specialiștii au și rol de educator și îi ajută pe pacienți să trăiască mai bine cu diabetul. Pacientul care pe parcursul evoluției bolii s-a confruntat cu așteptări nerealiste în ceea ce privește controlul glicemic și autoîngrijirea și care are un bagaj de întâlniri medicale multiple și pline de prejudecăți, este în special vulnerabil la epuizare psihica, o condiție caracterizată prin sentimente de vină sau neadaptare datorate eșecului cronic în managementul diabetului zaharat.

Împuternicirea înseamnă descoperirea capacității care deja există în pacienți, pentru ca aceștia  să preia cu succes controlul asupra diabetului. Exercitarea acestei puteri este urmarea unui proces de învățare, descoperirea abilităților practice și continuarea permanentă a aplicării lor. Majoritatea persoanelor cu diabet petrec nu mai mult de o oră sau două pe an cu specialiștii în diabet (consultația 15 minute x 4 vizite/an). Cine să aibă grijă de restul de 8758 de ore, dacă nu pacientul însuși? De aceea responsabilitatea principală se află la pacient și nu la specialiștii în diabet. O lecție importantă învățată de la pacienții cu diabet este că aceia dintre ei care preiau controlul bolii lor au o evoluție mai bună, atât fizic, cât și psihic.

Nu există un motiv pentru care pacienții să accepte recomandările cuiva fără să pună întrebări . Nu există un plan aplicabil la toată lumea. A avea controlul este inevitabil; a prelua controlul este o chestiune de educație și alegere. Atunci când se iau în considerare punctele forte și punctele slabe, trebuie reținut rolul pe care voința îl are în autocontrolul diabetului. Mulți oameni cred că dacă ar avea « voință » ar putea reuși orice și-ar propune. Îi văd pe alții care au făcut schimbări în viața lor și se gândesc « Dacă aș avea și eu așa o voință ca a lor… ». Totuși, nu există gena voinței. Voința vine din autocunoaștere și din perseverența de a rămâne pe drumul corect.

Tratamentul diabetului zaharat poate însemna ca pacienții trebuie să facă schimbări în stilul de viață, pe care nu vor să le facă sau care sunt prea dificil de făcut.  Astfel, pacienții pot fi puși în dificultate în fața specialiștilor, care se așteaptă ca pacienții să fie « complianți » sau « obedienți ». De aceea, pacienții care nu cred că sarcina lor e să urmeze ordine, s-ar putea simți stânjeniți sau frustrați, dacă eforturile lor nu se ridică la înălțimea așteptărilor. S-ar putea, mai mult, să nu se simtă confortabil să ajungă la următorul consult pentru că li se pare că sunt « copii obraznici » sau că « au sărit calul ». Poate cea mai bună definiție a « necomplianței » sau « neaderenței » este a doi oameni care depun eforturi pentru obiective diferite. Împuternicirea este un alt mod de a ataca aceste probleme.

Unii cred că educația terapeutică este oferirea de informații sau cunoștințe persoanei afectate de boală. Educația în diabet este mult mai mult. Educația în diabet este un proces prin care persoanele cu diabet și familiile acestora sunt ajutați să folosească informațiile și abilitățile pentru a trăi mai bine cu această boală. Persoana cu diabet este ajutată de medicul specialist (pe care singură și-l alege) să parcurgă etapele, de la înțelegerea bolii la întocmirea unui plan de acțiune documentat, cu obiective pe termen scurt și pe termen lung, cu ținte rezonabile și, mai ales, măsurabile. Autocontrolul de succes reușește adaptarea diabetului pentru a se potrivi stilului de viață al pacientului, și nu adaptarea stilului de viață pentru a se potrivi diabetului. Este bine știut faptul că un control glicemic mai bun de la debutul bolii înseamnă o viață mai sănătoasă. Educația este un proces continuu, necesar și dinamic prin care diabeticul va ști de ce trebuie să facă tot posibilul pentru a avea un control glicemic cât mai bun. Provocarea este cum să obțină / mențină un control glicemic bun și cum să se descurce cu solicitările zilnice pentru diabet în relație cu toate celelalte solicitări (și plăceri!) ale vieții. Împreuna cu medicul / echipa de diabet, persoana cu diabet însăți decide ce plan  de tratament  este adecvată  pentru ea și-l urmează.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector universitar

Vezi si

Femeile singure mănâncă mai mult și mai prost. Cum le îndeamnă creierul spre alegeri nesănătoase

Un studiu recent realizat de UCLA Health din Los Angeles a scos la iveală o …