Dr. Cobuz: Dreptul la sănătate

Între noi și cer sau iad nu este decât viața, elementul cel mai fragil din univers – sunt cuvintele lui Blaise Pascal. Este adevărat că, până la o anumită vârstă, sănătatea pare să fie ceva de la sine înțeles, la care majoritatea oamenilor n-au timp să se gândească, de parcă sănătatea ar fi un cont inepuizabil în bancă de miliarde. Așa se face că, în vâltoarea multiplelor preocupări, cei mai mulți nici nu se gândesc că ar avea rost să facă ceva pentru sănătatea moștenită fără vreun efort special, de la părinți, și pe care speră s-o transmită urmașilor lor. Nu-și dau seama cât de mult putem face în favoarea sau în defavoarea sănătății și nici nu se gândesc la consecințele care, mai devreme sau mai târziu, vor apărea negreșit. Din nefericire, această atitudine de totală neatenție față de sănătate e aproape generalizată și este așa datorită, în primul rând, lipsei de informații competente. Judecând după stilul de viață al celor din jurul nostru, observăm că, în era extraordinarului progres științific, cunoștințele corecte în domeniul sănătății par a lipsi cu desăvârșire, în ciuda faptului că, în ultimii 50 de ani, s-a adunat un volum imens de date, extrem de interesante.

Chiar și în studiul medicinii, preocuparea e atât de mult îndreptată spre însușirea mijloacelor de diagnostic și de tratament, cu alte cuvinte, orientarea curativă e atât de predominantă, încât aspectele profilactice de prevenire abia dacă sunt menționate. Studenții sunt confruntați cu boli și cu bolnavi, nu cu persoane sănătoase, a căror soartă e lăsată pe seama nimănui sau care au de-a face cu șarlatani ce exploatează dorința celor ce vor să rămână sănătoși. Cineva a spus că a început studiul medicinii cu intenția fermă de a-i ajuta pe oameni să rămână sănătoși. La absolvire a observat că, în loc de a deveni un expert în sănătate, a ajuns un expert în boli.

Sănătatea poate fi comparată cu un miraj. O putem atinge, dar niciodată n-o deținem în totalitate. Sănătatea nu e ceva ce poți poseda, ci un proces; e o cale de a fi. Niciodată nu putem spune „sunt absolut sănătos”, ci putem fi mereu în mers, în înaintare, căutând să atingem o țintă care, în sine, e de neatins. Concepția că bolile societății apusene sunt legate de stilul de viață și că ele se pot preveni, fiind chiar reversibile, constituie cea mai importantă descoperire medicală a secolului XX. Acum o sută de ani, cancerul de sân, colon, prostată și plămâni erau boli aproape necunoscute. Tot acum o sută de ani, diabetul se întâlnea foarte rar. Azi, diabetul și complicațiile lui constituie una dintre cele mai dese cauze de deces. În a doua jumătate a secolului XX, ameliorarea stării de sănătate a populației globului a fost foarte mare, dar incompletă. Între anii 1960 și 1995, în țările cu un venit mic al locuitorilor, speranța de viață a crescut cu 22 de ani, în timp ce în țările dezvoltate a crescut cu 9 ani. Mortalitatea copiilor sub vârsta de 5 ani s-a înjumătățit în țările în curs de dezvoltare. Totuși în fiecare an mor 10 milioane de copii. În jurul anilor 1900, fiecare al șaselea nou-născut murea înainte de a împlini un an, cei mai mulți datorită bolilor infecțioase. Aceasta a scurtat mult durata de viață a societății lor. Azi, o persoană în vârstă de 65 de ani are aproape aceeași speranță de viață ca aceea care a supraviețuit acum o sută de ani primului an de viață, câștigul real fiind de cel mult 5 sau 6 ani. Termenul de „boală degenerativă” poate să ducă în eroare, creând impresia că în trecut oamenii mureau la o vârstă prea tânără pentru a putea suferi de bolile „vârstei înaintate”. În mod fatalist, lumea a acceptat ideea că bolile legate de ateroscleroză – infarctul miocardic, infarctul cerebral – sau cancerul, diverticuloza, artroza și altele ar fi bolile vârstei înaintate, ceva la care trebuie oricum să te aștepți. Realitatea însă e cu totul alta. Acum o sută de ani, bolile legate de ateroscleroză erau, virtual, necunoscute. Prima descriere a bolii coronariene și a infarctului miocardic a apărut în literatura medicală în anul 1911. Deoarece se pare că medicina curativă și-a atins limitele, acolo unde progresele sunt minime, iar costul aproape insuportabil de mare, savanții pun din ce în ce mai mult accentul pe profilaxie, adică pe prevenirea bolilor, singura măsură logică în zilele noastre, când se pare că resursele financiare încep să se epuizeze. Epidemiologia secolului XX a dezlegat taina, demonstrându-ne că majoritatea acestor boli moderne sunt datorate stilului de viață. În fond, ele sunt boli ale belșugului: prea multă mâncare, prea multă băutură, prea mult fumat și prea puțină mișcare. Iar medicii tratează simptomele! Oare n-ar fi timpul să atacăm și cauzele? Cel puțin în țările industriale, soluția pentru majoritatea problemelor de sănătate nu depinde de medici, de progresul tehnic sau de calitatea spitalelor, ci de alegerile stilului de viață, de moștenirea noastră și de mediul în care trăim.

„Sănătatea nu este totul”, a spus cineva, „însă, fără sănătate, totul este nimic”. Iar filozoful german Schopenhauer afirma: „Nouă zecimi din fericirea noastră se bazează pe sănătate”. și fiindcă toți oamenii vor să fie fericiți, nu ne mirăm de ce se vorbește atât de des despre sănătate.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector universitar