Sunday , February 5 2023

Dr. Cobuz: Autocontrolul glicemic în diabetul zaharat

Autocontrolul glicemiei face parte integrantă din strategia de tratament atât a pacientului cu diabet zaharat insulinotratat cât și al celui cu tratament oral. În cadrul procesului de educație terapeutică, automonitorizarea este esențială pentru adaptarea corespunzătoare a dozelor de insulină în diferite situații, pentru gradarea efortului fizic sau a aportului alimentar, toate acestea în scopul atingerii și menținerii țintelor terapeutice. Autocontrolul glicemiei (folosind glucometrul) este indispensabil și ar trebui să fie accesibil  tuturor pacienților cu diabet zaharat, deoarece evidențiază variațiile glicemice datorate modificărilor de medicație sau ale stilului de viață și poate monitoriza schimbările survenite în cursul afecțiunilor intercurente.

Automonitorizarea este foarte benefică dacă persoanele cu diabet sunt instruite să efectueze autotestarea, să înregistreze datele, să înțeleagă semnificația acestora și să intervină în schema terapeutică sau să se adreseze unui medic specialist. Testarea glicozuriei este mult mai accesibilă din punct de vedere financiar, însa este o metodă limitată. Absența glucozei din urina spontană indică doar faptul că nivelul glicemiei este sub pragul renal (Î180 mg/dl). Rezultatele pozitive nu fac diferența între nivele moderat și mult crescute ale glicemiei, iar rezultatele negative nu deosebesc normoglicemia de hipoglicemie. Măsurarea corpilor cetonici în urină este utilizată ca indicator al deficienței insulinice exprimată prin dezechilibrul metabolic important. Testarea corpilor cetonici urinari este recomandată când apar afecțiuni intercurente, în sarcină, când există simptome sugestive pentru cetoacidoză și în general, când se constată glicemii peste 250 mg/dl.

Momentele în care se evaluează prin autocontrol efectul diferitelor tipuri de insulină sunt: a juen (pe nemâncate) și la două ore postprandial. Se creează astfel profilul glicemic care cuprinde 7 determinări în 24 ore (câte 2 pentru fiecare masă și o glicemie nocturnă – ora 2). Frecvența cu care se recomandă efectuarea autocontrolului glicemic este variabilă în funcție de tipul diabetului zaharat, de regimul de insulinoterapie și de etapa de tratament. În anumite situații, în funcție de gradul de cooperare al pacienților, de suportul lor financiar, frecvența autocontroalelor poate fi individualizată: efectuarea determinărilor la 2 zile; câte o determinare la ore diferite, în zile diferite; efectuarea determinărilor recomandate într-o zi de lucru a săptămânii și una la sfârșit de săptămână. Autocontrolul permite pacienților interpretarea corectă a simptomelor de hipo- sau hiperglicemie și diferențierea lor de cele produse de alte cauze.

Mulți pacienți consideră automonitorizarea ca fiind mai neplăcută decât injecțiile cu insulină. Acest lucru se datorează faptului că înțeparea degetului este mai dureroasă decât a abdomenului sau a coapsei. Deprinderea corectă a tehnicii și anume efectuarea înțepăturii pe părțile laterale ale pulpei degetului care sunt mai puțin sensibile, folosirea unor ace bine ascuțite și reglarea corectă a dispozitivului de înțepat, pot atenua acest disconfort.

Pe parcursul ultimilor ani, îmbunătățirile în ceea ce privește tehnica monitorizării glicemice la domiciliu au dus la acceptarea destul de largă a acestui procedeu în îngrijirea de rutină a pacienților. Tehnologia în sine a fost îmbunătățită, cu obținerea de aparate din ce în ce mai mici și mai rapide, ce necesită cantități din ce în ce mai mici de sânge pentru determinarea nivelului glicemiei. Mai mult decât atât, rezultatele obținute au o acuratețe din ce în ce mai mare.

Cel mai important avantaj al utilizării sistemelor de monitorizare glicemică este facilitarea ajustării schemei terapeutice în scopul optimizării controlului glicemic. Modalitățile de ajustare a schemei includ schimbarea tratamentului cu insulină regular, de exemplu, cu analog ultrarapid preprandial, înlocuirea insulinei NPH cu analog lung de insulină, creșterea sau scăderea dozei bolusurilor preprandiale, creșterea sau scăderea rata insulinei bazale, corectarea eventualelor episoade de hipo- sau hiperglicemie, modificarea algoritmului de corecție al hiperglicemiei preprandiale, modificarea raportului insulină/glucide la mese, modificarea algoritmului de calculare a glucidelor alimentare, modificarea compoziției dietei și, nu în ultimul rând, a raportului între nutrienți, adaptarea schemei terapeutice în momentul efectuării activității fizice.

Autocontrolul cu ajutorul sistemele de monitorizare glicemică oferă avantajele comunicării directe, prin intermediul jurnalului, cu medicul specialist care utilizează informațiile în scopul ajustării schemei terapeutice și creșterii calității vieții acestor pacienți.

 

Dr. Claudiu COBUZ

 

Medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, Doctor în științe medicale, Lector universitar

Vezi si

Dr. Cobuz: Relația sănătate – boală

Starea de bine, așa cum o definește Organizația Mondială a Sănătății nu este condiționată doar …