Monday , April 29 2024

Dieta nesănătoasă crește riscul de apnee în somn

O dietă sănătoasă bazată pe plante ar putea fi cheia prevenirii apneei obstructive în somn (OSA), au descoperit autorii unui studiu realizat în Australia, informează Xinhua.

Studiul, care a fost publicat miercuri de cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide, a constatat că persoanele cu o dietă bogată în alimente pe bază de plante au avut cu 19% mai puține riscuri de a suferi de OSA, în comparație cu persoanele care au o dietă săracă în alimente pe bază de plante.
Apneea în somn este o tulburare din cauza căreia respirația se oprește și începe în mod repetat în timpul somnului. OSA este un tip de apnee în timpul căreia respirația este întreruptă de un blocaj al fluxului de aer.
Potrivit unui studiu publicat de o echipă de experți internaționali în 2019, peste 900 de milioane de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 69 de ani din întreaga lume suferă de forme ușoare până la severe de OSA, o afecțiune ale cărei simptome pot include tensiune arterială ridicată, somnolență în timpul zilei, sforăit puternic și risc mai mare de complicații cardiace, renale și metabolice.

Participanții la studiul realizat de Universitatea Flinders au fost rugați să raporteze tot ce au mâncat în ultimele 24 de ore și au răspuns la un chestionar menit să le evalueze probabilitatea de a suferi de apnee obstructivă în somn.
Deși s-a constatat că alimentele sănătoase pe bază de plante ajută la prevenirea OSA, cercetarea a constatat că persoanele cu o dietă nesănătoasă pe bază de plante – caracterizată de un consum ridicat de cereale rafinate, băuturi îndulcite cu zahăr, alimente sărate și deserturi – aveau cu 22% mai multe riscuri de a suferi de OSA decât cele care consumau cantități reduse din aceste alimente.

“Această cercetare nu ne spune cum modifică dieta riscul de OSA, dar s-ar putea ca o dietă sănătoasă bazată pe plante să reducă inflamația și obezitatea. Aceștia sunt factori-cheie în riscul de OSA”, a declarat într-un comunicat de presă Danny Eckert, coautor al studiului și director al Institutului pentru sănătatea somnului din cadrul Universitatea Flinders din Adelaide.
“Dietele bogate în componente antiinflamatorii și antioxidanți, dar sărace în elemente alimentare dăunătoare, pot influența masa de grăsime, inflamația și chiar tonusul muscular, toate acestea fiind relevante pentru riscul de OSA”, a adăugat el.
Cercetarea a constatat că dietele pe bază de plante prezintă o corelație mai mare cu riscul de OSA în rândul bărbaților, iar dietele nesănătoase pe bază de plante sunt mai susceptibile de a crește riscul de OSA în rândul femeilor.
Echipa australiană plănuiește să investigheze legăturile dintre consumul de alimente ultraprocesate și riscul de OSA la același grup de persoane. (Agerpres)

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …