Friday , March 29 2024

Diabetul zaharat şi depresia

Depresia şi diabetul zaharat sunt patologii frecvent asociate. Depresia poate fi un factor de risc pentru apariţia diabetului, o comorbiditate sau o consecinţă a acestuia. Persoana cu diabet şi depresie are un control precar al diabetului, aderenţă scăzută la dietă, exerciţiu fizic şi autocontrol, cu efect negativ asupra calităţii vieţii şi a costurilor îngrijirii. Asocierea sindromului depresiv la o boală cronică cum este diabetul zaharat are implicaţii clinice şi socio-profesionale în abordarea terapeutică a pacienţilor, ridică probleme legate de alocarea judicioasă de resurse şi afectează indicatorii de calitate a vieţii. Există numeroase evidenţe care arată că diabetul şi depresia sunt asociate. Se menţionează preocupări vechi de a corela debutul diabetului zaharat cu evenimente stresante şi că au existat tentative de a trata diabetul zaharat cu antidepresive (William Osler).

Episoade de depresie au fost mai frecvent înregistrate la debutul diabetului în numeroase studii, corelaţia cea mai puternică fiind stabilită la pacienţii aparţinând grupei de vârstă 20 – 50 de ani. Pe de altă parte, riscul de a dezvolta diabet zaharat la adulţii tineri cu depresie ar trebui luat în considerare. Depresia nu influenţează negativ doar calitatea vieţii, ci şi controlul glicemic şi este asociată cu creşterea necesarului şi costurilor de îngrijiri medicale. Dispoziţia depresivă este corelată pozitiv cu prezenţa complicaţiilor cronice ale diabetului. Mai mult de 75% din pacienţii cu diabet prezintă complicaţii, iar prezenţa acestora dublează riscul de apariţie a depresiei, având în vedere că multe dintre aceste condiţii creează dizabilităţi fizice şi afectează negativ calitatea vieţii. Debutul depresiei poate determina o creştere ponderală importantă (ca rezultat al tratamentului antidepresiv) şi o reducere a măsurilor de auto-îngrijirire şi a exerciţiului fizic. La persoanele deprimate este mult mai frecvent întâlnit abuzul de alcool, droguri şi fumatul. Aceştia pot constitui factori suplimentari de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat.

Persoanele cu depresie prezintă mult mai frecvent variaţii ponderale şi au mult mai puţină disponibilitate de a se angaja în activităţi sănătoase şi exerciţiu fizic. În plus, o mare parte din medicaţia antidepresivă determină sedare şi câștig ponderal. Este cunoscut faptul că obezitatea este cel mai important factor de risc pentru diabetul zaharat tip 2 şi că inactivitatea fizică creşte suplimentar riscul, independent de obezitate. Depresia poate fi considerată factor de risc adiţional pentru apariţia diabetului zaharat tip 2, comparabilă cu fumatul şi activitatea fizică. În mod ideal, evaluarea statusului emoţional al pacientului diabetic ar trebui să devină o regulă. Intervenţiile ar trebui să aibă: o componentă de screening; componente de prevenţie focalizată şi ţintită; abordări specializate precoce şi susţinute, pe termen lung.

Prezenţa concomitentă a perturbărilor emoţionale (tulburări de adaptare la boală,  episoade depresive subclinice sau clinice) are urmări asupra evoluţiei generale şi răspunsului la tratament a ambelor condiţii. Sunt afectate: complianţa la terapie şi consultaţiile de control; comportamentele de auto-îngrijire ale pacienţilor diabetici, mai ales participarea la programe educaţionale, respectarea dietei şi exerciţiul fizic recomandat, auto-monitorizarea adecvată a nivelului glicemiei; calitatea vieţii, funcţionarea generală în roluri socio-familiale şi plângerile legate de simptomele diabetului; costurile specifice în asistenţa primară şi de specialitate; costurile generale ale îngrijirii (costurile globale de îngrijire pot creşte într-o proporţie de 50-75%); timpul şi frecvenţa de apariţie a complicaţiilor micro- şi macrovasculare; mortalitatea.

Managementul corect al depresiei la pacienţii diabetici poate ameliora nu numai dispoziţia, ci şi strategiile personale de adaptare la boală, controlul glicemic, aderenţa la tratament, dietă şi exerciţiile fizice. Obiectivele terapiei au în vedere nu doar răspunsul la tratament (reducerea simptomelor), ci remisiunea (absenţa simptomelor), cu restabilirea pacienţilor atât din punctul de vedere al funcţionalităţii, cât şi al reducerii dizabilităţilor, complicaţiilor şi controlului sindroamelor asociate diabetului.

Viaţa cu diabet poate fi o provocare. Tratamentul diabetului zaharat este complex, cu necesitatea unor schimbări semnificative asupra stilului de viaţă. Boala în sine, complicaţiile ei acute şi cronice, cât şi tratamentul ei pot avea impact nu numai asupra persoanei cu diabet, ci şi asupra familiei acesteia. Depăşirea sentimentelor de descurajare motivează pacientul să se implice în propria lui îngrijire şi este un factor cheie al unei evoluţii pozitive pe termen lung. Planul terapeutic individualizat ar trebui formulat de echipele terapeutice ale clinicilor şi centrelor de diabet împreună cu psihiatrul şi medicii de familie şi ar putea implica membrii familiei pacientului diabetic.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale, Lector Universitar

 

Vezi si

Dr. Cobuz: Alimentația în post

Dacă pornim de la explicația cuprinsă în DEX- postul reprezintă interdicția de a mânca unele …