Diabetul zaharat – o provocare în viața copilului

Apariţia, instalarea şi diagnosticarea diabetului zaharat tip 1 la copil constituie un stres multiplu bio – psiho – social. Diabetul zaharat survine la un copil care are propria istorie de viaţă, o personalitate în formare, angoasele, speranţele şi proiectele proprii. Nu se poate vorbi despre copilul cu diabet zaharat în general, deoarece fiecare copil e unic în modul de a-şi percepe boala. Evoluţia cronică a bolii diabetice poate însă imprima anumite trăsături de personalitate constante: pasivitate, rezistenţă, histrionism, sugestibilitate. Diabetul zaharat influenţează dezvoltarea şi maturarea funcţiilor cognitive, emoţionale, comportamentul copilului şi adolescentului, amprentând personalitatea. Astfel, perioada de 2-3 luni, sau chiar mai multe, de la debutul bolii este o perioadă de readaptare la stresul apariţiei bolii, deoarece implică schimbări majore ale stilului de viaţă şi relaţiilor familie – copil.

Riscul apariţiei diabetului zaharat la copil în România este mic şi rămâne relativ constant în perioada adolescenţei. În ţara noastră, prevalenţa cazurilor cunoscute de boală este considerată de 3,2% (urban 4-4,5%, rural 1,4-2,8%). Incidenţa diabetului zaharat tip 1 în România este de valoare medie, comparativ cu cea de pe glob. În ultimii 10 ani, incidenţa diabetului zaharat tip 1 a fost aproape dublă în toate ţările, fapt care pledează pentru intervenţia semnificativă a factorilor de mediu. Factorii de mediu acţionează ca agenţi precipitanţi ai diabetului zaharat tip 1 la persoanele predispuse genetic. Diabetul zaharat poate surveni la orice vârstă. Ratele de incidenţă cresc odată cu vârsta, până la jumătatea pubertăţii, urmată, după pubertate, de un declin. Când rata prevalenţei este crescută, există o variaţie bimodală a incidenţei cu un vârf la vârsta preşcolară (4-6 ani) şi un altul, mai mare, în cursul pubertăţii (10-14 ani). Debutul în primul an de viaţă, deşi neobişnuit, poate surveni şi trebuie evocat şi investigat la orice sugar sau copil mic cu simptomatologie evocatoare sau neexplicată.

Creşterea numărului copiilor cu diabet zaharat necesită programe de îngrijire intensivă pentru a reduce riscul de apariţie a complicaţiilor cronice specifice. Gestionare intensivă determină creşteri ale sarcinilor impuse rutinei şi relaţiilor dintre copii şi familiile lor. Îngrijirea copilului cu diabet zaharat pune probleme particulare personalului medical. Managementul bolii implică atât copilul cât şi familia acestuia. Astfel, înţelegem cum atât diabetul zaharat cât şi tratamentul influenţează calitatea vieţii copilului. Tratamentul intensiv în diabetul zaharat perturbă activitățile obişnuite ale copilului, necesitând un comportament de concentrare pe boală atât din partea copilului cât şi a familiei, cu un impact asupra calităţii vieţii. Atât copilul, cât şi părinţii şi alţi membrii ai familiei în care s-a diagnosticat un caz nou cu diabet zaharat experimentează variate răspunsuri emoţionale. Faza acută este scurtă dar poate crea frică şi sentimente de frustrare.

Managementul diabetului zaharat la copil impune stabilirea unor standarde diferite de cele pentru adulţi, deoarece copiii şi tinerii cu diabet au caracteristici şi nevoi ce atrag după sine norme speciale. Copiii mici, inclusiv şcolarii, nu au abilităţi corespunzătoare de a-şi controla în mod optim diabetul zaharat, de aceea participarea unui adult este esenţială. Supravegherea adulţilor trebuie să fie permanentă, educaţia în familie axându-se pe caracteristicile fiecărei vârste, pe nivelul de înțelegere corespunzător, şi nu trebuie să lipsească pe întreaga perioada a procesului de tranziție către independenţa totală a adultului. Actualmente se încearcă responsabilizarea tot mai mare a familiei copilului şi adolescentului cu diabet, esenţa controlului optim fiind de fapt supravegherea din partea părinților şi implicarea activă a acestora în tratamentul propriilor copii. De foarte multe ori se asistă la “transferul” de responsabilitate mult prea timpuriu, când tânărul cu diabet este incapabil să ia deciziile cele mai corecte, în situații diverse.

Probleme medicale ale copilului pot fi privite de părinte şi anturaj ca o reflectare negativă în părinte. Problemele de îngrijire, cele financiare stresează părinţii şi interferă capacitatea acestora de a face faţă situaţiei. Respingerea ideii de boală, negarea ei, sentimentul de vină sau mânie pot interfera cu abilitatea părinţilor de a coopera cu echipa medicală. Odată cu eforturile generale ale comunităţii medicale de îmbunătăţire şi intensificare a controlului glicemic, intervenţiile pentru suportul familiei trebuie să includă eforturi pentru a prezerva calitatea vieţii copilului.

 Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Doctor în ştiinţe medicale, Lector universitar